Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) a publicat lista unor simboluri, a căror protecție a fost solicitată conform art. 6ter al Convenției de la Paris privind Protecția Proprietății Industriale.

În cazul în care considerați că extinderea protecției la unul dintre semnele notificate poate aduce atingere drepturilor privind o marcă comercială anterioară sau asupra unui alt drept de proprietate intelectuală, puteți depune o obiecție.

Obiecții cu privire la protecția oricărui dintre aceste semne trebuie depuse la AGEPI, în termen de 12 luni din data publicării (până pe 30 septembrie 2021). Obiecțiile formulate se depun gratuit, în scris, în limba română.

Articolul 6ter al Convenției de la Paris instituie instrumentul juridic prin care se oferă protecție semnelor oficiale ale statelor care sunt parte la Convenția de la Paris, precum şi numelor şi emblemelor organizațiilor interguvernamentale internaționale împotriva înregistrării neautorizate a acestora sau a unor imitații din punct de vedere heraldic ale acestora în calitate de mărci comerciale.