Partenerul privat la Loteriei Naționale a Moldovei, compania NGM Company, este gata de dialog cu autorii proiectului de lege prin care se dorește anularea facilităților fiscale pentru domeniul jocurilor de noroc, dar și cu reprezentanții Guvernului. Și asta pentru a găsi, de comun acord, soluțiile care vor permite dezvoltarea afacerii legale de loterie și pariuri sportive. Într-un comunicat de presă, compania vine cu o serie de precizări în urma informațiilor neverificate și uneori tendențioase despre activitatea NGM Company, care au apărut în spațiul public. 

Potrivit comunicatului de presă, NGM Company face precizarea că firma este fondată de către investitori din Uniunea Europeană (Bulgaria) și a încheiat cu Întreprinderea de Stat Loteria Națională a Moldovei un contract în domeniul loteriilor momentane (bilete de loterie) și organizare a pariurilor sportive. Potrivit acordului de parteneriat public-privat, statul oferă doar licența, iar partenerul privat își asumă toate costurile de promovare a produselor nominalizate, inclusiv cheltuielile de promovare. Prin urmare, compania este responsabilă exclusiv de loterie și pariuri sportive și nu are nicio atribuție la aparate de joc, de care este responsabilă Întreprinderea de Stat Loteria Națională a Moldovei. 

”Nu corespund adevărului afirmațiile că loteria nu plătește impozite. Până la încheierea contractului de PPP, timp de mai mulți ani, loteria de stat a activat în pierdere și nu a asigurat venituri la bugetul de stat. În momentul de față, statul beneficiază de o parte din venituri din vânzarea biletelor de loterie, sub formă de dividende. La fel, partenerul privat achită un impozit pe profit din activitățile licențiate, în mărime de 12%, la fel ca și alți agenți economici din Republica Moldova. Toți partenerii implicați în această industrie, inclusiv distribuitorii de bilete, instituțiile mass-media care difuzează publicitatea produselor de loterie, etc la fel plătesc un impozit de 12% pe veniturile obținute din activitatea descrisă. Mai mult, din toate serviciile se achită TVA, care nu se restituie și rămâne la buget, sub formă de venituri suplimentare ale statului”, se spune în comunicatul de presă.

Mai mult, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei susține că, în total, doar în anul 2019, la bugetul de stat vor fi asigurate venituri din loterie și pariuri sportive în sumă de peste 20 de milioane de lei, venituri care nu au fost inițial planificate pentru acest an.

Referitor la inițiativa unui grup de deputați de a impozita câștigurile persoanelor fizice din loterie și pariuri sportive, reprezentații companiei susține că aceasta va lovi, în primul rând, în cetățenii care joacă la loterie și fac pariuri sportive, pentru că anume ei vor fi obligați să achite impozite. La fel, va avea de pierdut și statul, care va rata venituri, ca urmare a scăderii vânzărilor de bilete de loterie. 

”Proiectul de lege lasă multe semne de întrebare despre funcționarea mecanismului de aplicare a impozitului pe câștigul persoanelor fizice și nu ține cont, de cheltuielile jucătorilor pentru bilete de loterie sau pariuri sportive. De exemplu, nu este clar cum deputații vor să fie impozitate câștigurile cetățenilor sub formă de bunuri materiale, de exemplu automobile, excursii, etc.”, se precizează în comunicat.

Prevederea din proiectul de lege care presupune instituirea unui impozit local pentru punctele de vânzare a biletelor de loterie este, în opinia reprezentanților partenerului privat, una discriminatorie. Și asta pentru că aceste puncte comerciale deja plătesc toate taxele prevăzute de lege, inclusiv locale, pentru activitate. Totodată, organizatorul loteriei deja achită impozitul local în sumă de 0,1% din costul fiecărui tiraj al biletelor de loterie. În acest context, NGM Company propune ca, în cazul în care această taxă va fi, totuși, instituită, ea să fie aplicată doar pentru unitățile comerciale specializate de vânzare a biletelor de loterie, care nu efectuează și alte genuri de activitate.

De asemenea, NGM Company atrage atenția că introducerea impozitului pe câștigul persoanelor fizice la pariuri sportive va duce la dispariția afacerii reglementate de stat și va încuraja dezvoltarea pariurilor ilegale, adică a economiei informale. 

Amintim că, deputații Dumitru Alaiba și Radu Marian propun impozitarea câștigurilor din jocurile de noroc și anularea facilităților fiscale de care beneficiază întreprinderile din domeniul dat. Guvernul a dat recent aviz pozitiv acest proiect și a propus, printre altele, impozitarea câștigurilor mai mari de 1% din suma venitului neimpozabil al persoanelor fizice, adică 240 de lei. În același timp, Guvernul recomandă menținerea facilităților fiscale pentru contractele de parteneriat public-privat încheiate anterior. Noile prevederi ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie, dar nu au fost încă examinate de Parlament.