Patronatele spun că procedura de import a forței de muncă este una anevoiasă și cu proceduri sofisticate. Prin urmare, vor simplificarea acesteia. Declarațiile au fost făcute la întrevederea reprezentanților Confederația Națională a Patronatelor din Moldova (CNPM) cu președintele Parlamentului.

De asemenea, CNPM vrea să fie creat un cadru stimulator demografic de creştere a natalităţii în Republica Moldova și dezvoltate sisteme de instruire a salariaţilor (comitete sectoriale, învăţământ dual şi adoptarea Legii uceniciei).

O altă propunere făcută de patronate a fost crearea Biroului partenerilor sociali, care va avea menirea să conecteze membrii săi la întreg procesul de luare a deciziilor la diverse inițiative legislative, proiecte cu impact asupra activității de întreprinzător. La fel, potrivit CNPM, rapoartele statistice sunt în număr mare şi adesea nu ţin nemijlocit de activitatea unităţilor economice, prin urmare acestea trebuie simplificate.

Alte subiecte discutate în cadrul reuniunii s-au referit la:

  • combaterea monopolurilor artificiale;
  • flexibilizarea relaţiilor de muncă prin echilibrarea în drepturi și obligații între angajat și angajator, inclusiv prin continuarea negocierilor de modificare a Codului muncii;
  • asigurarea unui dialog social eficient.

Reprezentanții patronatelor și a legislativului s-au referit și la activitatea agenților economici care prestează servicii de transport. În acest sens, s-a discutat despre modificarea tarifelor la transportul interurbat de călători, dar și despre taxele locale achitate de antreprenori.

De asemenea, patronatele afirmă că pledează pentru adoptarea şi promovarea Codului Urbanismului şi a construcţiilor, care a fost, deja, votat în prima lectură de Parlament.