Pe parcursul anului, Colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor urmează să examineze activitatea a 114 magistrați din diferite instanțe din țară. Graficul de evaluare a fost actualizat, recent, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Noul grafic este stabilit pentru perioada iunie – decembrie. Modificările au fost făcute în contextul declarării stării de urgență până în data de 15 mai și stoparea activității colegiilor specializate subordonate Consiliului Superior al Magistraturii. Lunar, urmează să fie evaluați în jur de 17 magistrați. Documentul complet poate fi accesat aici.

Potrivit normelor legale, în procesul de evaluare a performanţelor judecătorilor se urmăreşte analiza complexă a activităţii profesionale şi a calităţilor personale ale judecătorilor, îmbunătăţirea performanţelor profesionale ale acestora, creşterea eficienţei activităţii instanţelor de judecată şi a încrederii publice în autoritatea judecătorească, menţinerea şi consolidarea calităţii sistemului judecătoresc.

În anul 2019, în mod ordinar (periodic) au fost evaluaţi 87 de judecători din cadrul instanţelor judecătoreşti naţionale, dintre care 11 magistraţi au fost evaluaţi şi pentru activitatea desfăşurată în calitate de preşedinte al instanţei de fond şi funcţia de preşedinte/vicepreşedinte al curţilor de apel.