Peste 50 de companii din Republica Moldova din domeniul brokerajului în asigurări cer disperat președintelui Republicii Moldova să nu promulge modificările la Legea asigurărilor, votate în lectură finală în ședința de joi a Parlamentului. Acestea au semnat o petiție în adresa șefului statului prin care spun că, dacă modificările vor fi promulgate, brokerii de asigurări vor rămâne fără locuri de muncă.

În petiția adresată Președinției se spune că modificările votate lasă angajații companiilor fără locuri de muncă. La fel, companiile precizează că societățile dezvoltate numele de broker de asigurări sună demn, iar domeniul de activitate este reglementa civilizat, presupunând concurență loială. Brokerii susțin că amendamentele care au fost introduse în lectura a doua au schimbat radical proiectul de lege. 

Astfel, în cea de-a doua lectură s-a votat impunerea interdicției de a fost remunerat brokerul pentru munca sa. A fost majorată nejustificat valoarea capitalului social, impus pentru inițierea activității de broker de asigurări, de la 100.000 de lei la 400.000 de lei, fără a putea utiliza banii în activitatea propriu-zisă. La fel, a fost impusă emiterea unei garanții financiare de 1.000.000 de lei, care urmează să fie depusă într-un cont special, la care să nu fie acces.

Companiile susțin că amendamentele încalcă drepturile și valorile democratice fundamentale, precum și dreptul la muncă remunerată, dreptul cu privire la proprietatea privată, egalitatea de drepturi sau imperativul concurenței loiale.

Amintim că, Parlamentul a votat, în lectură finală, mai multe modificări care ar îngreuna activitatea brokerilor de asigurări. Deși amendamentele au fost propuse anterior de către Comisia Națională a Pieței Financiare pentru dezbateri publice către instituțiile și părțile interesate, primind în totalitate avize negative de la operatorii pieței, de la Consiliul Concurenței, Delegația Uniunii Europene etc., acestea s-au regăsit în proiectul de lege.