Cele două sectoare ale pieței de capital, primar și secundar, și-au menținut dinamica pozitivă și au înregistrat creșteri semnificative, în perioada ianuarie-septembrie 2022. Astfel, numărul emisiunilor de valori mobiliare efectuate pe segmentul primar a consemnat o creștere de 1,6 ori (de la 25 la 40 emisiuni), iar valoarea cumulativă a tranzacțiilor cu valori mobiliare corporative derulate pe piața secundară a înregistrat o creștere de circa 2,1 ori, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Națională a Pieței Financiare, în total, în nouă luni ale acestui an, pe segmentul primar de capital au fost efectuate 40 de emisiuni de valori mobiliare în valoare totală de peste 2 miliarde lei, ceea ce constituie o creștere cu 1,87 miliarde lei (de peste 10 ori), față de aceeași perioadă a anului precedent.

În aceeași perioadă, fluxul de investiții străine a constituit 44,79 milioane lei sau 2,15% din totalul emisiunilor de valori mobiliare, cifră comparativ cu anul 2021 în descreștere cu 49,19 milioane lei sau cu 52,34%.

De menționat că, în ianuarie-septembrie 2022, a fost înregistrată o emisiune de obligațiuni a unei autorități publice locale în volum de 65 milioane lei, aceasta fiind a 3-a emisiune a acestui tip de instrument financiar din Republica Moldova.

În același timp, piața secundară de capital, în ianuarie-septembrie 2022, a cumulat un volum de tranzacționare a valorilor mobiliare corporative de 514,24 milioane lei, în creștere cu 274,77 milioane lei (de circa 2,1 ori), comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. În schimb, numărul total al tranzacțiilor înregistrate a scăzut de la 7.486 la 2.375, comparativ cu perioada respectivă din anul trecut.

Valoarea totală a tranzacțiilor derulate pe piața reglementată, în nouă luni ale anului 2022, a însumat 374,47 milioane lei, fiind în creștere de 36,6 ori. În total, pe acest segment de piață au fost efectuate 162 de tranzacții, de 3,95 ori mai mult, față de aceeași perioadă a anului 2021.

În nouă luni ale anului 2022, valoarea totală a tranzacțiilor derulate în cadrul sistemului multilateral de tranzacționare (MTF) a însumat 5,95 milioane lei, fiind în descreștere cu 24,52%, precum și numărul tranzacțiilor micșorându-se de la 70 la 63 față de aceeași perioadă a anului 2021.

În perioada analizată, în afara pieței reglementate și MTF au fost efectuate 2.150 tranzacții în volum de 133,82 milioane lei.

În perioada menționată, în baza licențelor și autorizațiilor acordate de CNPF pentru dreptul de a desfășura activitate profesionistă pe piața de capital, au prestat activități și servicii următorii participanți profesioniști: un operator de piață, care administrează și exploatează piața reglementată și MTF, șapte societăți de investiții bancare, șapte societăți de investiții nebancare, opt societăți de registru și cinci companii de evaluare.