Ca o nouă întreprindere s-ar putea să ai deja un set de termeni și condiții sau contracte stabilite. Poate le-ai redactat chiar tu sau ai apelat la ajutorul unui specialist sau doar le-ai preluat folosind copy-paste de la competitorii tăi. Reamintim că, acele “contracte” nu trebuie să fie scrise pentru a fi valabile cu excepția celor pentru care legea necesită forma scrisă. De exemplu, contractele de vânzare-cumpărare a imobilelor trebuie redactate obligatoriu în forma scrisă.

Adevărul e că redactăm contracte în cele mai obișnuite momente, pe autobuz, la supermarket etc. Deci, am fi foarte limitați dacă forma scrisă ar fi cerută mereu pentru orice tip de contract. 

În cadrul unei afaceri, tu ai propriul set de termen și ai impresia că ești imun de alte inadvertențe și schimbări neprevăzute deoarece ai stipulate clauze contractuale care previn astfel de situații decât dacă este “acceptat în scris și semnat de către toți, respectiv de tine și terțe persoane”. Din păcate, astfel de clauze nu țin întotdeauna în instanță. 

Într-un caz unde un contract a avut o clauză similară variată, instanța a considerat că este o problemă mai deosebită; pot părțile unui contract scris să modifice termenii contractuali printr-o înțelegere verbală sau din comportament, chiar dacă este stipulat într-un contract scris că orice modificare se va face în scris? Răspunsul este da.

Părțile pot conveni, de la bun început, într-un contract, că acesta poate fi modificat într-un anumit mod, dar acestea sunt încă libere să-și schimbe acordul de voință (chiar fără să știe acest lucru) și dacă o vor face, toate modificările vor fi eficiente și obligatorii, în ciuda inserării unei clauze care specifica contrariul.

Acest lucru e important deoarece modul în care firmele comunică, unde e-mail-ul adaugă viteză și un caracter neoficial. Este bine cunoscut faptul că atunci când se redactează contracte, un schimb de e-mail-uri poate însemna un acord de voințe dacă formalitatea contractului (ofertă, acceptare, considerare etc) se poate întâlni.

Dar mulțumită acestui caz, știm acum că e-mail-urile pot schimba termenii și condițiile exsitente ale unui contract, chiar și atunci când contractul încearcă să prevină ca acel lucru să se întâmple vreodată.

Deci, dacă în multitudinea de e-mailuri zilnice cu clienții, furnizorii sau angajații – orice parte a unui contract scris – dorești să îți manifești acordul de voință cu privire la lucruri noi, nu te aștepta ca pur și simplu să te întorci la contractul scris pe care l-ai aruncat undeva în fișierele tale.

Dacă totuși ești în dubii cu privire la aceste aspecte, atunci poate ar fi cazul să apelezi la ajutorul unui specialist pentru a evita orice dispută ulterioară.

Sursa: blog.avocatoo.ro