Un premiu de integritate în afaceri va fi acordat în premieră în cadrul ediției din anul curent a concursului ”Marca comercială a anului". Inițiativa aparține Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Camerei de Comerţ şi Industrie.

Candidații la premiul de integritate în afaceri vor trebui să facă dovada implementării unor mecanisme  de promovare a standardelor  de integritate şi anticorupţie în business. În dosarul pentru concurs candidații vor prezenta propriul Cod de etică sau conduită în afaceri, procedurile de raportare a neregulilor la locul de muncă şi de soluţionare a confictelor de interese, mecanismele de protecţie a avertizorilor de integritate, procedurile de declarare şi evaluare a cadourilor şi cele de control intern, precum și alte proceduri interne de asigurare a integrității.

La concurs se pot înscrie societățile comerciale, care se încadrează în businessul mare, mic și mijlociu, cu excepția întreprinderilor de stat sau municipale, societăților pe acţiuni în care statul deţine pachetul majoritar de acţiuni şi care sunt entități publice.

Participanţii admişi la nominalizarea pentru integritate în afaceri vor fi scutiţi de achitarea taxei de participare, care va fi acoperită de PNUD Moldova, prin proiectul ”Lupta împotriva corupției prin consolidarea integrității în Republica Moldova”.

Cererile de participare pot fi transmise până la data de 30 aprilie, la adresa Camerei de Comerţ şi Industrie.