Președintele Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, a primit calificativul ”excelent” din partea Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor. În cadrul procedurii de evaluare ordinară acesta a obținut în total 67 de puncte.

Potrivit hotărârii publicate recent pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, Colegiul de evaluare a stabilit că magistratul a demonstrat în activitatea sa ”calităţi şi aptitudini ale unui manager de succes”. În special, este remarcat faptul că Curtea de Apel Bălți a fost instanță pilot și a implementat mai multe proiecte privind consolidarea sistemului judecătoresc, utilizarea sistemului de video conferință și altele.

Cât ține de activitatea curentă a instanței, Colegiul a spus că nu au fost stabilite încălcări la gestionarea mijloacelor financiare, iar majoritatea obiectivelor stabilite au fost atinse. De asemenea, Curtea de Apel Bălți aplică Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor, iar informații sunt actualizate la timp pe pagina web.

Menționăm că, Alexandru Gheorghieș a fost numit judecător în anul 2002, la instanța din Glodeni, unde a deținut și funcția de președinte timp de două mandate consecutive. La Curtea de Apel, magistratul a fost numit prin transfer, în anul 2012. Din același an, Alexandru Gheorghieș deține funcția de președinte al instanței, deja pentru al doilea mandat.

Între timp, magistratul a fost ales, în anul 2016, membru al Colegiului pentru selecție și cariera judecătorilor, iar un an mai târziu și în funcția de membru al Colegiului Superior al Magistraturii. Peste aproximativ opt luni, Alexandru Gheorghieș a renunțat la funcția din cadrul CSM și a revenit la Curtea de Apel Bălți.