Birourile asociate de avocați și cabinetele avocaților care au angajați sunt obligate să asigure personalul angajat cu echipament de protecție conform riscului de expunere la virusul COVID-19. O notă în acest sens a fost publicată de președintele Uniunii Avocaților din Moldova, Emanoil Ploșniță.

Președintele UAM menționează despre faptul că, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a decis să revină la unele măsuri de prevenire şi control ale infecţiei COVID-19, aplicate anterior la nivel naţional. Mai exact:

  • este obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, în transportul public şi la stațiile de așteptare, inclusiv în spațiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice. Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul;
  • respectarea distanţei fizice între persoane de minimum 1 (unu) metru ;
  • respectarea regulilor de igienă a mâinilor;
  • respectarea regulilor de igienă respiratorie.

În context, menționăm că, Judecătoria Edineț a instituit, din 20 iulie, regim special de muncă în cadrul instanței. Potrivit deciziei, în cadrul instanței urmează să fie respectată distanța fizică între persoane de cel puțin un metru, iar participanții la ședințe, inclusiv avocați, procurori și executori judecătorești vor trebui să aștepte în afara sediului judecătoriei începerea ședinței.