Pandemia de coronavirus a transformat criza din sectorul de retail într-un coşmar pentru proprietarii de spaţii comerciale şi bănci. Măsurile de carantină impuse de guverne au dus la închiderea magazinelor, astfel că retaileri precum grupul suedez Hennes & Mauritz AB au încetat să mai plătească chirii. Aceasta a generat însă un efect de undă care se resimte în sectoarele imobiliar şi bancar de pe continent. În joc nu este doar viitorul companiilor imobiliare, dintre care multe sunt deţinute de fonduri care gestionează pensiile a milioane de pensionari şi deponenţi. Riscul este că sectorul imobiliar ar putea declanşa o criză financiară mai amplă, scrie agerpres.ro

Datorii în valoare de peste 1.000 de miliarde de euro sunt garantate cu proprietăţi imobiliare comerciale numai în Germania, Franţa şi Marea Britanie, susţine o analiză Cass Business School. În Marea Britanie, unde aproape toate magazinele sunt închise, dobânzi la credite imobiliare comerciale în valoare de aproximativ 180 miliarde lire sterline trebuie plătite în următoarele săptămâni.

”De vreme ce criza ne afectează pe toţi, toată lumea trebuie să îşi unească eforturile", a declarat directorul general de la H&M, Helena Helmersson, adăugând că aproape 4.000 din cele 5.000 de magazine ale grupului sunt închise.

Proprietarii de spaţii comerciale vor suferi o scădere dramatică a veniturilor dacă majoritatea retailerilor încetează să mai plătească chirii pentru magazinele pe care nu le pot deschide. Acest lucru va face mai dificil pentru companiile imobiliare să plătească dobânzile şi să evite încălcarea prevederilor contractelor de credit. În cel mai pesimist scenariu, dacă nu există înţelegere din partea debitorilor, băncile ar putea pune sub sechestru activele.

Mai multe state europene au început să adopte legi privind suspendarea temporară a dobânzilor. În Marea Britanie atenţia Guvernului a fost direcţionată spre chiriaşi prin reducerea taxelor pentru proprietăţi şi ajutor cu salariile.

Cu toate acestea, mai mulţi retaileri de renume din Europa i-au nemulţumit pe proprietarii de spaţii şi politicieni după ce au anunţat că nu vor mai plăti chirii în pofida faptului că au profitat de ajutorul de urgenţă al guvernului. H&M şi Adidas AG au declanşat un val de critici în Germania după ce au încercat să obţină scutiri de la plata chiriilor iar în acelaşi timp intenţionau să acceseze măsurile guvernamentale de urgenţă, care în opinia multor germani trebuie folosite pentru a susţine micile companii.

Între timp, Adidas s-a răzgândit, şi-a cerut scuze şi a anunţat că va continua să plătească chirii pentru magazinele sale. ”Am făcut o greşeală şi am pierdut o mare parte din încredere”, a anunţat producătorul german de echipamente sportive, adăugând că afacerile nu funcţionează la nivel normal în nicio parte a lumii şi în aceste condiţii nici măcar o companie sănătoasă, cum este Adidas, nu poate supravieţui foarte mult timp.

În Marea Britanie, H&M i-a nemulţumit pe proprietarii de spaţii comerciale după ce a cerut o vacanţă de la plata chiriilor şi a ameninţat că va pune capăt contractelor actuale de închiriere dacă situaţia nu se va îmbunătăţi până în data de 23 iunie.

”Aceasta este o situaţie extremă. Toate activităţile din cadrul companiei sunt în prezent cu atenţie evaluate, inclusiv costurile şi perspectiva de risc”, a declarat un purtător de cuvânt de la H&M.

Grupul Associated British Foods Plc, proprietarul lanţului de magazine Primark, a refuzat să plătească chirii în valoare de 33 milioane de lire sterline pentru magazinele sale din Marea Britanie după ce compania şi-a închis toate magazinele din Europa şi SUA, astfel că veniturile sale s-au diminuat cu 650 milioane de lire sterline pe lună. ”Aceasta este o perioadă extraordinară şi nici pentru noi nu este uşor”, a declarat directorul financiar de la ABF, John Bason. Acesta şi ceilalţi directori au fost nevoiţi să îşi reducă salariile cu 50% într-un moment în care mulţi angajaţi de la Primark au de suferit de pe urma Covid-19.

La rândul lor, proprietarii de spaţii comerciale se confruntă cu propriile lor provocări. Chris Grigg, directorul general la British Land Plc, spune că nu a mai văzut o criză de felul acesta. Al patrulea mare proprietar de spaţii comerciale din Marea Britanie a decis să renunţe la chiriile trimestriale pentru mici chiriaşi de spaţii de retail.