Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a prelungit termenul de comercializare a celor două pachete de acțiuni emise de Moldova-Agroindbank. Decizia a fost luată la ședința Consiliul de Administrație a CNPF din 20 iunie. Termenul a fost prelungit cu jumătate de an. În prezent, sunt puse în vânzare două pachete de acțiuni în volum de 41 la sută, la prețul inițial de 1.054 lei/acțiune și 1.064 de lei/acțiune. Hârtiile de valoare fac parte din emisia băncii, care a fost lansată după anularea acțiunilor unor acționari netransparenți. Inițial, pachetele au fost propuse spre comercializare în luna septembrie a anului trecut. Termenul de vânzare, însă, a expirat la 26 decembrie 2016. Într-un anunț al Moldova-Agroindbank, plasat la sfârșitul lunii ianuarie, se menționează că acțiunile emise repetat vor fi tranzacționate, doar dacă cei interesați de a le cumpăra vor avea permisiunea prealabilă din partea Băncii Naționale a Moldovei. Termenul de comercializare expiră în data de 26 iunie. Valoarea totală a acțiunilor este de 450 de milioane de lei. Recent, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, a anunțat că o bancă străină este interesată să cumpere acțiunile Moldova-Agroindbank, însă așteaptă o decizie a Curții Constituționale. Și asta pentru că un grup de deputați au depus o sesizare la Curtea Constituțională, în privința constituționalității unor prevederi din Legea cu privire la BNM, prin care au contestat o clauză care se referă la ireversibilitatea deciziilor Băncii Centrale. Mai exact, ireversibilitatea deciziei de a bloca și forța vânzarea acțiunilor.