Un bărbat, care i-a dat un împrumut deputatului Iurie Chiorescu, a reușit să obțină banii acordați, abia după ce s-a adresat în instanță. Mai exact, acesta i-a dat cu împrumut suma de 3.500 de euro, acum câțiva ani, iar deputatul nu i-a intors. Anul trecut, pentru a se asigura că banii îi vor fi întorși, a semnat o recipisă cu pârâtul. Bărbatul a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Iurie Chiorescu, iar Judecătoria Chișinău a admis solicitarea sa. Astăzi, instanța a emis hotărârea prin care s-a dispus încasarea, de la Iurie Chiorescu, a datoriei de 3.500 de euro și dobânda de întâziere de aproape 120 de euro. Parlamentarul mai are de întors și cheltuielile de judecată în mărime de aproape 5.200 de lei, ceea ce reprezintă taxa de stat de peste 2.300 de lei și cheltuieli de executare în mărime de aproape 2.800 de lei. Decizia Judecătoriei Chișinău poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 30 de zile. Reclamantul a fost reprezentat în instanță de avocatul Vlad Roșca, de la Casa de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”.