Autoritatea Națională de Integritate (ANI) va avea vicepreședinte. Unicul candidat la această funcție, Lilian Chișca, a trecut de testul la poligraf. În cadrul unei ședințe închise a membrilor Consiliului de Integritate (CI), poligrafologul, care l-a verificat pe Chișca, a explicat rezultatele testului la detectorul comportamentului simulat. Potrivit răspunsului acestuia, Lilian Chișca a trecut de poligraf. Acesta urmează să fie propus șefului statului pentru numirea în funcție. La ședința de luni, membrii CI nu au putut ”descifra” răspunsul primit de la CNA. Așa că, au decis să invite specialistul, pentru ca să explice rezultatul testului. Amintim că, Lilian Chișca a fost unicul candidat rămas în concursul pentru funcția de vicepreședinte al ANI. Inițial, la concurs s-au înscris doi candidați: Francisco Talmaci și Lilian Chișca. După proba interviului, însă, Francisco Talmaci s-a retras din concurs, pentru funcția de vicepreședinte al ANI. La rândul său, Lilian Chișca a contestat rezultatul probei de interviu. Contestația a fost declarată inadmisibilă, deoarece nu este prevăzută o procedură de contestare a probei de interviu. Anterior, candidații la funcția de președinte al ANI au picat testul la poligraf. Astfel, a fost anunțat concurs repetat pentru această funcție. Luni, 4 decembrie, a avut loc prima probă a concursului, la care au participat cei trei candidați înscriși în cursă:
  • Rodica Antoci – în prezent, aceasta ocupă postul de şef al Laboratorului de expertize judiciare criminale din cadrul Centrului Naţional de Expertize Judiciare din subordinea Ministerului Justiției;
  • Francisco Talmaci – activează la Ministerul Finanţelor și ocupă funcția de şef al Direcţiei sinteză, asistenţă juridică şi control din cadrul Inspecţiei financiare. Anterior, el a activat în cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA). Francisco Talmaci a candidat și pentru funcția de vicepreședinte al ANI, dar după ce a trecut cele două etape ale concursului a anunțat că se retrage din competiție;
  • Lidia Chireoglo – este ofiţer superior de urmărire penală la CNA.
Conform rezultatelor oferite de Consiliul de Integritate, cel mai mare punctaj l-a obținut Francisco Talmaci. Acesta a acumulat 21,5 puncte din punctajul maxim de 27 de puncte. Ceilalți doi candidați – Rodica Antoci și Lidia Chireoglu, au acumulat câte 20,7 și, respectiv, 20,2 puncte.