Indemnizația unică la naștere va fi mai mare cu 345 de lei. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi examinat în ședința de astăzi a Guvernului. Astfel, alocația va crește de la 5.300 de lei la 5.645 de lei. Suma majorată a indemnizațiilor va fi acordată pentru copii născuți începând cu 1 ianuarie 2018. În acest an, de alocație unică la nașterea copilului vor beneficia circa 35 de mii de familii. Pentru plata indemnizației unice la naștere, în Legea bugetului de stat pentru 2018, au fost prevăzute peste 198 de milioane de lei. Hotărârea de Guvern a fost elaborată pentru a promova politica de susținere a familiilor cu copii, care este prevăzută în Programul de activitate al Guvernului. Ultima majorare a indemnizației unice la naștere a fost făcută în 2017. Atunci Guvernul a crescut alocația de la 3.100 de lei la 5.300 de lei.