Bursa de Valori a Moldovei a vândut hârtii de valoare în sumă de aproape 1,8 milioane de lei. Un pachet de 178.689 de acțiuni ale SA ”Angrobăcănie” a fost tranzacționat la prețul de 1.786.890 de lei. Hârtiile de valoare achiziționate reprezintă 40 la sută din emisie. În total, au fost plasate spre tranzacționare 444.520 de acțiuni de clasa I, cu valoarea nominală de 15 lei fiecare, emise în formă dematerializată. Acțiunile au fost scoase la vânzare după ce s-a constatat că mai mulți acționari ar fi acționat concertat. Aceștia ar fi deținut împreună puțin peste 50 la sută din totalul acțiunilor emise de societate. Contravaloarea acțiunilor vândute va fi platită acționarilor, în conformitate cu termenii prospectului de Ofertă, de către intermediar, după decontarea tranzacției. Oferta de preluare benevolă a fost aprobată de Comisia Națională a Pieței Financiare la sfârșitul anului trecut și a fost intermediată de ”Pro invest capital” SA. SA ”Angrobăcănie” are ca domenii de activitate închirierea bunurilor imobiliare proprii și comerțul cu amănuntul al produselor alimentare în magazine specializate. Societatea are sediul pe strada Petricani și deține o bază angro cu o suprafață de 20.000 m2 .