Curs Valutar 18.11.2018
EUR: 19.3137 MDL USD: 17.0729 MDL RON: 4.1402 MDL RUB: 0.2568 MDL Convertor Valutar

Farmacia Familiei, acționată în judecată din cauza unor ochelari. Ce pretenții a înaintat o consumatoare

 

O femeie a dat în judecată Farmacia Familiei după ce a cumpărat o pereche de ochelari și a constatat că nu i se potrivesc. Mai exact, aceasta a comandat ochelarii, pentru care a achitat 1.160 de lei. După ce a intrat în posesia lor a observat că, de fapt, ochelarii nu corespund formei feţei sale.

Consumatoarea s-a adresat la farmacie pentru a înlătura neajunsul. Femeia a constatat că are acceași problemă, chiar dacă ochelarii au fost trimiși pentru a fi reparați. De această dată, femeia a cerut să-i renîntoarcă banii. Mai mult, a încercat să soluționeze litigiul pe cale extrajudiciară, însă cererea sa nu a fost satisfăcută și, prin urmare, s-a adresat în instanță.

Reclamanta a solicitat încasarea daunelor morale, în valoare de 3.000 de lei, și recuperarea banilor achitați pentru ochelari.

Prin hotărârea judecătoriei Ungheni a fost admisă acțiunea. Instanța a dispus să se încasese de la Farmacia Familiei suma de 1.160 de lei achitată pentru ochelari, dar și prejudiciul moral în valoare de 3.000 de lei.

Farmacia Familiei a depus apel în care a motivat că instanța de fond a concluzionat greșit că femeia ar fi procurat ochelari și nu părțile componente ale acestora. La fel, a indicat că pretenția s-a referit în mod exclusiv la faptul că rama ochelarilor ar fi de o calitate necorespunzătoare, fără a invoca vreo nemulțumire în privința calității lentilelor.

Curtea de Apel Bălți a admis apel, a casat decizia judecătoriei de fond și a respins acțiunea înaintată împotriva farmaciei. Decizia este cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție.

Share on Social Media

13 October, 2018
După ce și-a întors banii plătiți în avans pentru serviciile neprestate, o persoană a cerut despăgubiri pentru faptul că banii au fost întorși cu întârziere. Și anume, bărbatul a spus că banii i-au fost întorși cu o întârziere de 956 de ore. Prin urmare, despăgubirile cerute au fost de 81.260 lei. Asta în timp ce avansul achitat a fost de 850 de lei. Conform art. 32 alin. (2) a Legii privind protecţia consumatorilor, în cazul încălcării termenelor stabilite de începere şi finalizare a prestării serviciului (executării l...
18 July, 2018
Atenție la cumpărăturile de pe site-urile publicitare! Două persoane s-au adresat în judecată după ce au cumpărat un televizor, în privința cărui nu a fost eliberat bon și certificat de garanție, și peste un timp s-a defectat. Reclamanții au indicat că au cumpărat televizorul prin intermediul site-ului publicitar 999.md. În urma explicațiilor oferite de către vânzător, au ajuns la concluzia să îl cumpere la un preț de 6.700 de lei. Reclamanții au indicat că în momentul când au cumpărat televizorul, vânzătorul a garantat că acesta corespunde standardelor de calitate şi că dispune de toate...

Parteneri

02 February, 2018
Ministerul Justiției și Procuratura Generală trebuie să prezinte scuze oficiale, din numele statului, unui cetățean străin. Asta după ce acesta s-a adresat în instanță în urma acțiunilor ilegale ale organelor de urmărire penală. Mai exact, doi cetățeni din Cipru au ajuns pe Aeroportul Internațional Chișinău, pentru că unul dintre ei urma să se logodească cu o cetățeancă din Republica Moldova. La ghișeul de control al pașapoartelor în unul dintre documente erau o bancnotă de 10 euro. Fiind întrebați de ce sunt bani în pașaport, aceștia au declarat că probabil au ajuns acolo întâmplător. Bărbați...
12 January, 2018
Ambalajele produselor alimentare vor conține mai multe informații, pentru a informa consumatorul. Legea privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, care prevede că etichetele vor conține informații despre identitatea şi compoziţia, proprietăţile sau alte caracteristici ale produsului alimentar, a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit noilor prevederi, produsele alimentare vor trebui să conțină informații privind protecţia sănătăţii consumatorilor şi utilizarea sigură a unui produs alimentar. În mod special, acestea se referă la informaţii privind: însuşiri...