Proiectul de lege, prin care se propune înăsprirea pedepselor pentru funcționarii aflați în conflict de interese, conține norme ambigue și care contravin unor prevederi ale legislației în vigoare. Concluzia aparține experților de la Centrul Național Anticorupție. Astfel, propunerea de a completa Codul penal cu un articol nou, cu privire la exercitarea atribuţiilor în sectorul public în situaţie de conflict de interese, este criticată de CNA. Experții susțin că în prezent această infracțiune cade sub incidenţa normei penale, care reglementează abuzul de putere sau abuzul de serviciu, comis din interes material. Ea apare în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terţe persoane și reprezintă o normă generală în coraport cu cea propusă, care ar fi una specială. Aceștia mai susțin că practica judiciară confirmă prezenţa normei penale care deja sancţionează fapte comise în situaţie de conflict de interese. Totodată, propunerea este în disonanţă cu iniţiativele legislative de eliminare a pedepselor penale şi dezincriminare a unor categorii de fapte, promovate chiar de Ministerul Justiţiei. Experții nu sunt deacord nici nu explicația oferită termenului de ”concubin/concubină”, cu care se propune completarea Legii privind declararea averii şi intereselor personale. Ministerul Justiției a prevăzut în proiectul de lege că ”se prezumă că au calitatea de concubin/concubină persoanele care pe parcursul anului fiscal precedent au locuit împreună cel puţin 183 de zile”. Experții atenţionează asupra faptului că definiţia actuală dată termenului de concubin/concubină ca ”partenerul/partenera împreună cu care subiectul declarării a convieţuit şi a deţinut, a folosit sau a dispus în comun de unul sau mai multe bunuri în anul fiscal precedent, fără încheierea căsătoriei” este una vagă, iar reglementările propuse nu aduc claritatea aşteptată. Totodată, nu este clar mecanismul de supraveghere a timpului locuit împreună de către subiectul declarării şi concubinul/concubina, supraveghere care să confirme/infirme perioada de timp aflată împreună pe parcursului anului fiscal. Aceștia susțin că și mai grav este faptul că, datorită imperfecţiunii cadrului normativ actual şi a formulărilor propuse în proiect, este practic imposibilă probarea/demonstrarea concubinajului de către organul de urmărire penală. Experții mai menționează că nici Codul civil și nici Codul familiei nu consacră şi nici nu definesc concubinajul. Astfel, el reprezintă, de facto, o formă de convieţuire, o uniune liber consimţită, însă de iure, nu produce efecte juridice, care ar viza bunurile dobândite de concubini pe durata coabitării. Potrivit legislației, concubinii nu pot fi consideraţi, în baza legii, proprietari în devălmăşie asupra bunurilor dobândite de ei în timpul convieţuirii. Ei pot avea un drept de proprietate comună pe cote părţi asupra bunurilor dobândite împreună în perioada convieţuirii, însă întinderea cotelor-părţi se determină în mod distinct pentru fiecare bun achiziţionat în parte şi nu pentru întreaga masă de bunuri. În cazul concubinilor, indiferent de durata convieţuirii şi de numărul bunurilor dobândite, dreptul de proprietate se determină raportat la fiecare bun separat. În ceea ce priveşte cota-parte din dreptul de proprietate ce revine fiecărui concubin, se stabileşte în funcţie de contribuţia la achiziţionarea bunului, care trebuie determinată pentru fiecare bun în mod separat. Problema contribuţiei este o chestiune de fapt, care urmează a fi soluţionată de instanţa de judecată pe baza probelor corect administrate. În cazul în care un bun nu este dobândit împreună, ci dimpotrivă este achiziţionat de un singur concubin, ori în actul de dobândire figurează numai acesta, dreptul de proprietate aparţine exclusiv dobânditorului, chiar dacă la achiziţionarea lui a contribuit şi celălalt concubin. Punerea la dispoziţia concubinului a unei sume de bani pentru cumpărarea unui bun nu conferă un drept de proprietate asupra bunului, ci doar un drept de creanţă împotriva concubinului dobânditor (în acest caz, moştenitorului), care trebuie dovedit în astfel de împrejurări. Cert este că până la proba contrară, operează prezumţia unui drept de proprietate exclusiv în favoarea concubinului dobânditor. Dacă unul dintre concubini nu figurează ca parte în actul de dobândire a unui imobil, el nu devine coproprietar al bunului indiferent de durata convieţuirii, ci eventual creditor, în calitate de titular al unui drept de creanţă, în cazul în care a contribuit la achiziţionarea bunului respectiv. Totodată, experții atenţionează asupra unei lacune din Legea privind declararea averii şi intereselor personale, care nu este înlăturată nici prin modificările propuse. Acesta vizează situaţia persoanelor, care din varii motive (religioase sau de altă natură), au refuzat alocarea codului numeric personal (IDNP).