Heineken România, unul din liderii pieței berii și cidrului din România, a dat în judecată Efes Vitanta Moldova Brewery. Compania a cerut instanței să constate că pârâtul a acționat cu rea-credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii Silva. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat Heineken România face parte din grupul Heineken International şi se numără printre cei mai importanţi producători de bere din lume, având o gamă largă de mărci cu notorietate mondială. La fel, compania reclamantă a invocat că berea Silva a fost lansată în anul 1974 de către Fabrica de Bere Reghin, reorganizată în 1990 în SC Silva SA, apoi preluată în 2000 de către SC Brau-Union România SA, care în 2007 şi-a modificat denumirea în Heineken România. Reclamantul a mai indicat că a aflat din Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, emis de AGEPI, că pârâtul a depus cererile de înregistrare a mărcilor sale. Acesta a trimis pârâtului o notificare prin care i-a cerut retragerea imediată a cererilor de înregistrare a mărcilor Ciuc şi Golden Brau, şi renunţarea la marca Silva. Heineken România a mai indicat berea Silva a fost prezentă pe piața din Republica Moldova a fost prezentă înainte de data la care pârâtul a depus la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cererea de înregistrare a mărcii Silva. Mai mult, Heineken România susține că faptul că pârâtul a înregistrat o denumire identică cu marca reclamantului la produse identice şi asemănătoare, precum şi faptul că a depus spre înregistrare alte două denumiri identice cu mărcile reclamantului, nu poate constitui o simplă coincidenţă, ci reprezintă o acţiune deliberată. În motivare se mai spune că pârâtul a urmărit şi urmăreşte blocarea accesului reclamantului pe piaţa de desfacere din Republica Moldova. Prin hotărârea instanței de fond, cererea de chemare în judecată a fost admisă integral. Efes Vitanta Moldova Brewery a depus apel, care a fost respins. Curtea de Apel Chișinău a precizat că întradevăr Efes Vitanta Moldova Brewery a acționat cu rea-credință, pe motiv că marca respectivă se bucură de renume în ţara sa de origine şi este promovată în Republica Moldova. Instanța a concluzionat că marca a fost prezentă în circuitul comercial pe piaţa Republicii Moldova, anterior înregistrării cererii. Decizia este definitivă şi executorie, dar cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiţie.