Curs Valutar 18.11.2018
EUR: 19.3137 MDL USD: 17.0729 MDL RON: 4.1402 MDL RUB: 0.2568 MDL Convertor Valutar

Procuratura Generală a prezentat cifre mult mai mici în privința interceptărilor. Ce spune CRJM

 

Numărul interceptărilor pentru anul 2017, cu care a operat Procuratura Generală, este de cel puțin trei ori mai mic decât cifrele pentru nouă luni ale anului 2017, publicate de Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești (AAIJ). Asta susține Centrul de Resurse Juridice din Moldova, care a venit cu o reacție la comunicatul emis de către procurori.Procuratura Generală a anunțat că pe parcursul anului 2017 judecătorii au autorizat 3.142 de demersuri ale procurorilor cu privire la interceptarea și înregistrarea comunicărilor și imaginilor.

În octombrie 2017, CRJM a publicat un infografic despre datele statistice în privința interceptării convorbirilor telefonice în Republica Moldova în perioada 2006 – prima jumătate a anului 2017. CRJM a întocmit tabelul în baza datelor statistice publicate de Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești. Deocamdată, doar raportul pe nouă luni ale anului trecut este disponibil.

Potrivit acestuia, în perioada 1 ianuarie și 30 septembrie 2017, instanțele de judecată au acceptat 9.471 de demersuri ale procurorilor de autorizare a interceptării convorbirilor telefonice. CRJM susține că probabil și alte interceptări au fost autorizate în ultimele trei luni ale anului 2017.

Potrivit raportului AAIJ, în nouă luni au parvenit 9.556 de măsuri procesuale de contrângere prin efectuarea percheziției, dintre care doar 328 au fost respinse. La fel, în privința sechestrării corespondenței au fost admise 327 de demersuri, iar în privința interceptărilor au fost admise 9471 de solicitări. Datele AAIJ le găsiți aici.

Share on Social Media

15 November, 2018
Oamenii de afaceri se arată nemulțumiți de abuzul inspectorilor care vin să facă controale de stat. Antreprenorii spun că mai întâi trebuie făcute controale consultative și informative. Un raportul de cartografiere a procesului controalelor de stat a fost prezentat, recent, la Soroca, scrie Camera de Comerț și Industrie. Totodată, întreprinzătorii susțin că trebuie să fie adoptată o lege a prevenției, care să ușureze activitatea lor. Aceștia propun ca fiecare instituție de control să aibă o subdiviziune care să se ocupe de prevenirea încălcărilor de către agenții eco...
16 October, 2018
Mai mulți procurori ar putea să fie sancționați. Colegiul de disciplină și etică al procurorilor se convoacă în această săptămână în ședință, iar pe agendă figurează examinarea mai multor proceduri disciplinare. Mai exact, membrii Colegiului urmează să adopte și să pronunțe hotărârea privind cauza disciplinară examinată în cadrul ședinței din 7 septembrie, în privința procurorului în Procuratura raionului Cahul, Sergiu Mîțăblîndă. De asemenea, membrii Colegiului trebuie să adopte și să pronunțe hotărârile în urma examinării contestațiilor asupra deciziilor Inspecției procurorilor de încetare a...

Parteneri

15 October, 2018
Consiliul Superior al Magistraturii a scos la concurs câteva posturi de judecător în instanțele din țară. La ședința de marți, Consiliul urmează să selecteze candidații care vor fi propuși pentru numire. La majoritatea concursurilor s-a înscris un procuror care activează în Procuratura mun. Chișinău, Mihai Țurcanu. Acesta a mai participat și anterior la concursurile CSM, însă nu a reușit să convingă membrii Consiliului că ar merita un fotoliu de magistrat. Astfel, CSM caută un vicepreședinte la Judecătoria Anenii Noi. Pentru această funcție s-a înscris magistratul Andrei Mocanu, care activează...
15 October, 2018
Zece magistrați sunt propuși pentru a primi grade de calificare. Candidaturile acestora vor fi examinate în ședința Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit listei, este vorba Iurie Iordan, vicepreședinte la Curtea de Apel Chișinău, care în prezent deține gradul II de calificare și solicită gradul I. În listă se mai regăsește magistrata de la Curtea de Apel Chișinău, Silvia Gîrbu, care deținde gradul IV de calificare și solicită gradul II. La fel, gradul II este solicitat și de către președintele Curții de Apel Cahul, Ruslan Petrov, care în prezent deține gradul IV. Grade de calificare...