Consiliul de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a hotărât să aprobe prospectul ofertei de preluare obligatorie, iniţiată de ofertantul VB ”Investment Holding” B.V. Potrivit CNPF, oferta vizează procurarea a 8.308.673 de acţiuni ordinare nominative emise de Banca Comercială ”Victoriabank”, la preţul de 78,21 lei per acţiune. Astfel, prețul ar putea ajunge la aproape 650 de milioane de lei. Oferta are durata de 70 zile din data anunţării. În prezent, ”Investment Holding” deține o cotă de 66,77 la sută din acțiunile ”Victoriabank”. Proprietarii indirecți ai acestora sunt Banca Transilvania și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Amintim că, în urmă cu câteva săptămâni, Banca Transilvania a devenit acționar al ”Victoriabank”, după ce a achiziționat de la Insidown LTD din Cipru, deținută de Sergey Lobanov, o cotă de 39,2 la sută din acțiunile băncii. Potrivit datelor publicate de Bursa de Valori a Moldovei, prețul a fost de aproape 766,5 de milioane de lei sau aproximativ 37 de milioane de euro. După această achiziție Banca Națională a Moldovei a anunțat că ”Victoriabank” ar putea fi scoasă de sub supravegherea specială, care a durat mai bine de doi ani și jumătate. Deocamdată, nu se știe când va fi luată decizia. Supravegherea a fost instituită în urma constatării unor indicii, ce țin de structura netransparentă a acționarilor și angajării în operațiuni de creditare cu risc sporit.