Un șofer a scăpat de sancțiunea contravențională stabilită de Inspectoratul Național de Patrulare pentru încălcarea regulilor de circulație. Asta după ce s-a adresat în judecată pentru a contesta procesul-verbal întocmit, iar instanța a constat lipsa probelor care să-i demonstreze vina. În august 2017, un agent constatator al Inspectoratului Naţional de Patrulare a întocmit un proces-verbal prin care a fost recunoscută vina unui șofer în comiterea contravenţiilor prevăzute de art. 240 alin (1) Cod contravenţional. Conform datelor din procesul-verbal, conducătorul auto a încălcat regulile de circulație rutieră nerespectând cerințele indicatorului ”direcţie obligatorie de deplasare la dreapta”. Agentul constatator a aplicat o amendă în mărime de 750 de lei şi trei puncte de penalizare. Potrivit art. 240 alin. (1) din Codul contravenţional, nerespectarea de către conducătorul de vehicul a indicatoarelor rutiere de prioritate, a indicatoarelor de interzicere și de sens obligatoriu, dar și a indicatoarelor de informare privind direcţia permisă de deplasare se sancţionează cu amendă de la 12 la 15 unităţi convenţionale (de la 600 la 750 de lei) cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. Șoferul, însă, nu a fost de acord cu sancțiunea stabilită și a contestat procesul-verbal, iar Judecătoria Chișinău a declarat nul actului întocmit de agentul de patrulare. Instanța de judecată a constatat că nu au fost prezentate careva probe ce ar confirma fapta contravențională. Totodată, s-a dovedit că și actul de stabilire a contravenției nu a fost completat pe deplin, din acesta lipsea informația privind domiciuliul și viza de reședință a persoanei, dar și patronimicul acestuia, după cum este prevăzut în blancheta procesului-verbal cu privire la contravenţie. Decizia primei instanței a fost contestată la Curtea de Apel, care a emis o decizie irevocabilă prin care s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău. Prin urmare, șoferul a scăpat de sancțiunea contravențională stabilită de poliție.