Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a elaborat o recomandare cu privire la aplicarea prevederilor legale referitoare la examinarea unor categorii de cereri şi contestarea actelor de dispoziţie ale instanţei de insolvabilitate, emise în cadrul procesului de insolvabilitate. Autorii susțin că documentul a fost elaborat în scopul aplicării corecte şi uniforme a Legii insolvabilităţii. Mai exact, CSJ consideră necesar să explice o problemă apărută în practică. Aceasta vizează actele de dispoziţie emise de instanţa de insolvabilitate care se contestă cu recurs, precum şi a celor care nu se contestă şi modul de examinare a cererilor. Recomandarea conține informații despre:
  • încheierile pronunţate de instanţa de insolvabilitate care se contestă cu recurs la Curtea de Apel din circumscripţia respectivă;
  • hotărârile pronunţate de instanţa de insolvabilitate care se contestă cu recurs;
  • actele de dispoziţie ale instanţei de insolvabilitate care nu se contestă cu recurs.
Recomandarea integrală poate fi accesată aici. Amintim că, de la începutul acestui an, dosarele de insolvabilitate nu se mai judecă direct în curțile de apel, ci în instanțele de fond. Astfel, în urma modificării art. 355 a Codului de procedură civilă, cererea de declarare a insolvabilităţii se depune la judecătoria competentă în conformitate cu prevederile codului şi ale altor legi. Plenul CSM a dispus specializarea judecătorilor în materie de insolvabilitate și lichidare asupra instanțelor de fond și asupra curților de apel. Dosarele urmează a fi distribuite pentru examinare prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD). Totodată, CSM a desemnat 10 magistrați de la Judecătoria Chișinău care sunt specializați pe dosare de insolvabilitate. În același timp, s-a decis că la Curtea de Apel Chișinău să fie formate două complete specializate, iar la Curțile de Apel din Comrat și Cahul, câte un complet specializat. În același timp, în judecătoriile din raioane va fi câte un magistrat specializat pe asemenea dosare.