Acțiunile vinăriei Purcari intră de astăzi pe piața reglementată de tranzacționare la Bursa de Valori București, în urma unei oferte de listare în valoare de 40,01 milioane de euro. Asta după ce oferta publică inițială secundară a Purcari s-a încheiat cu succes. În deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare a acțiunilor Purcari Wineries, președintele grupului, Victor Bostan, a precizat că intrarea pe piața reglementată reprezintă o nouă etapă de evoluție a companiei și, în acest mod, se oferă investitorilor un nou segment de business. În procesul de listare a fost implicată o întreagă echipă de avocați și experți. După încheierea ofertei secundare, acționarii companiei Purcari au anunțat că pentru cele 9,8 milioane de acțiuni a fost stabilit prețul final de ofertă la 19 RON/ acțiune, adică aproximativ 4 euro. Oferta a avut ca obiect 9,8 milioane de acțiuni existente. Acestea au fost oferite după cum urmează:
  • 8,1 milioane acțiuni ordinare oferite de către Lorimer Ventures Limited;
  • 1 milion acțiuni ordinare oferite de către Amboselt Universal Inc.;
  • 628,9 mii acțiuni ordinare oferite de către International Finance Corporation.
Acestea reprezintă în total 49 la sută dintre acțiunile emise de Purcari. Potrivit informațiilor publicate de Raiffeisen Bank, 10% din acțiunile oferite au fost alocate tranșei investitorilor de retail, iar 90% – investitorilor instituționali. Prețul final de ofertă este aplicabil pentru ambele categorii de investitori. Tranzacționarea acțiunilor Purcari pe piața reglementată la vedere, administrată de Bursa de Valori București, se va face sub simbolul de piață ”WINE”. Vinurile Purcari înregistrează un scor mediu de 3,9 din 5.0 potrivit Vivino, aplicația globală de evaluare a vinului, în baza a peste 13.000 de recenzii.