Pietonii sunt participanți cu drepturi depline la trafic și, prin urmare, trebuie să respecte regulile de circulație rutieră. Pentru încălcarea acestora pot fi sancționați. Conform normelor legislative, pietoni sunt persoanele care se află pe drum în afara vehiculului şi care nu efectuează lucrări, inclusiv persoanele care se deplasează în cărucioare pentru invalizi fără motor, cei care duc bicicleta, ciclomotorul, motocicleta, săniuţa, un cărucior manual, cărucioare pentru copii sau fotolii rulante pentru invalizi. Cum se pot deplasa pietonii?   Conform Regulamentului circulației rutiere, pietonii trebuie să se deplaseze pe partea dreaptă a trotuarelor, pistelor pentru pietoni sau pe potecile alăturate drumului public, iar în lipsa acestora − pe acostament. De asemenea, pietonii se pot deplasa şi pe pistele pentru biciclişti, cu condiţia că nu stânjenesc circulaţia bicicliştilor şi a conducătorilor de ciclomotoare. Pietonii care transportă sau duc obiecte voluminoase, precum şi persoanele care se deplasează cu ajutorul fotoliilor rulante pentru invalizi, în lipsa trotuarelor, pistelor pentru pietoni şi acostamentelor, se pot deplasa pe marginea dreaptă a carosabilului, fără să stânjenească circulaţia vehiculelor, dând dovadă de prudenţă sporită. În cazul în care pietonii sunt impuşi, din cauza lipsei trotuarelor şi a acostamentelor, să se deplaseze pe carosabilul drumului amenajat cu o bandă de separare, ei trebuie să meargă unul după altul pe marginea dreaptă a carosabilului. În afara localităţilor, pietonii trebuie să circule pe acostamentul din partea stângă a drumului, iar în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea stângă a carosabilului, în întâmpinarea fluxului de vehicule. Persoanele care se deplasează cu ajutorul fotoliilor rulante pentru invalizi, împing bicicleta, ciclomotorul sau motocicleta trebuie să se deplaseze în aceeaşi direcţie cu vehiculele. Pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, pietonii care circulă pe carosabil sau pe acostament trebuie să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante. Pe autostăzi deplasarea pietonilor este interzisă. Cum circulă grupurile de copii? Părinţii, educatorii şi persoanele care însoţesc copii nu trebuie să admită ieşirea nesupravegheată a acestora pe carosabilul drumului. Astfel, persoanele adulte, care se deplasează cu copii în vârstă de până la 12 ani, trebuie să-i conducă numai pe partea exterioară a trotuarului, iar în lipsa acestuia − pe partea exterioară a acostamentului. Grupurile de copii pot să circule, sub supravegherea persoanelor adulte, pe trotuare şi pistele pentru pietoni în coloană cîte doi, iar în lipsa acestora − pe acostament, dar numai pe timp de zi. Când, unde și cum pietonii pot traversa drumul? Pietonii trebuie să traverseze drumul numai pe la trecerile semnalizate, inclusiv pe pasajele denivelate, iar în lipsa acestora la intersecţii, pe linia trotuarelor sau acostamentelor. Dacă totuși în limitele vizibilităţii (100-150 metri) nu sunt treceri pentru pietoni sau intersecţii, ei pot traversa drumul numai după ce s-au asigurat că nu se apropie nici un vehicul, efectuând trecerea pe traiectorie perpendiculară în raport cu marginea carosabilului. Odată angajaţi în traversare, pietonii nu trebuie să încetinească mersul sau să se oprească fără motiv. La trecerile cu circulaţia dirijată, pietonii trebuie să se conducă de semnalele semafoarelor destinate pietonilor, iar în lipsa acestora − de semnalele semafoarelor care dirijează circulaţia vehiculelor sau de semnalele agenţilor de circulaţie. La trecerile cu circulaţia nedirijată, pietonii au prioritate în trecere, în raport cu conducătorii de vehicule, însă ei vor ieşi pe carosabil numai când vor fi convinşi de siguranţa traversării. Pietonilor li se interzice să traverseze drumul:
  • nemijlocit prin faţa sau spatele unui vehicul de rută oprit în staţie ori a altor vehicule oprite sau staţionate pe drum;
  • pe sectoarele de drum cu câmpul vizual limitat;
  • prin spaţiul intersecţiilor în afara trecerilor pentru pietoni;
  • în cazul în care se apropie un vehicul cu regim prioritar de circulaţie, care emite semnale luminoase şi sonore.
Totodată, pietonilor li se interzice să traverseze căile la trecerile la nivel cu calea ferată cînd semnalul luminos sau poziţia barierei interzice trecerea. Ce sancțiuni se aplică pentru încălcarea de către pietoni a regulilor de circulație? Avertisment sau amendă de la 3 la 6 unităţi convenţionale, adică de la 150 de lei la 300 de lei, se aplică pentru ignorarea de către pietoni a semnalelor de dirijare a traficului rutier, dar și pentru traversarea părţii carosabile a drumului sau deplasarea pe ea în locuri neindicate. Amendă de la 9 la 12 unități convenționale, adică de la 450 la 600 de lei, se aplică dacă încălcarea regulilor de circulație a generat o situație de accident de circulaţie.