De multe ori acțiunile oamenilor legii nu sunt pe placul cetățenilor, care, la rândul lor, vin cu reacții transformate în abuzuri. Legea spune că cetățenii sunt obligați să se conformeze cerințelor legale ale oamenilor legii, iar dacă nu sunt de acord cu acestea, atunci le pot contesta ulterior pe cale legală. Chiar dacă nu sunteți de acord cu unele acțiuni și le considerați ilegale sau abuzive, trebuie să mențineți limita unui comportament civilizat, să nu opuneți rezistență, să nu utilizați cuvinte necenzurate. Mai mult, nu trebuie să aplicați forța fizică împotriva acestora. Codul contravențional spune că ultragierea colaboratorului instituțiilor de drept, aflat în exerciţiul funcţiei de asigurare a securităţii statului, de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii, exprimată prin acţiune, verbal sau în scris, se sancționează cu amendă de la 300 la 750 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore. În această categorie intră jignirea premeditată a onoarei şi demnităţii:
  • procurorului;
  • ofiţerului de urmărire penală;
  • ofiţerului de informaţii şi securitate;
  • angajatului cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne;
  • altei persoane.
În cazul opunerii de rezistenţă procurorului, ofiţerului de urmărire penală, ofiţerului de informaţii şi securitate, angajatului cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne, unei alte persoane, aflată în exerciţiul funcţiei, se sancționează cu amendă de la 1.050 la 2.250 de lei. În acest caz se poate aplica pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile. Codul penal este și mai dur la acest capitol. Astfel, ameninţarea cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie cu nimicirea bunurilor persoanei cu funcţie de răspundere, rudelor ei apropiate, în scopul sistării activităţii ei de serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui care ameninţă sau al altei persoane, se pedepsește cu amendă în mărime de la 32.500 la 67.500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 180 de ore. O altă opțiune este închisoarea de până la doi ani. În același timp, aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate faţă de persoana cu funcţie de răspundere, se pedepsește cu amendă de la 42.500 la 67.500 de lei, muncă neremunerată de până la 240 de ore sau închisoare de până la trei ani. Mai grav este atunci când acțiunile sunt însoțite de:
  • aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor;
  • distrugerea bunurilor prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
  • daune materiale în proporţii mari;
  • alte urmări grave.
Pentru aceste situații este prevăzută privațiunea de libertate de la patru la opt ani.