Personalul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică ar putea beneficiat începând cu 1 iunie de un spor lunar la salariu, acordat pentru înaltă competenţă profesională, intensitatea muncii şi caracterul specific al activității. Acesta va fi în mărime de 80 la sută din salariul de funcţie, iar la calcularea lui se va ține cont de sporul pentru vechimea în muncă. Prevederile sunt incluse într-un proiect propus spre consultări publice de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). Documentul mai prevede că pentru premierea angajaților Agenției se vor utiliza mijloacele fondului de salarizare în mărimea a șase fonduri lunare pe an. Acestea se vor calcula în raport cu salariile de bază, ținându-se cont de sporurile și suplimentele stabilite în conformitate cu legislația în vigoare, dar în limita cheltuielilor de personal aprobate pe an. Autorii proiectului menționează că salariile de bază ale angajațiilor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică sunt cele mai mici din sistemul de sănătate. În prezent, salariul tarifar al unui tânăr specialist medic în domeniu constituie 1.540 lei, iar a unui lucrător medical cu studii medii de specialitate este de 1.410 lei. Pe de altă parte, rolul și importanța acestor specialiști a crescut semnificativ, în mare parte datorită apariției noilor direcții de activitate. Agenția Națională pentru Sănătate Publică a fost creată prin fuziunea a 39 de instituții medicale. De asemenea, Agenția a preluat funcțiile de control asupra activității de întreprinzător în domeniul sănătății. Totuși personalul noii instituții, față de cele existent anterior, a fost redus cu peste 1.300 de unități. Prin urmare, economiile obținute permit acordarea unor sporuri suplimentare salariațiilor.