Huliganismul reprezintă acţiunile săvârșite intenţionat care încalcă grosolan ordinea publică. Acestea sunt însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice. De asemenea, drept huliganism sunt considerate acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită. Conform prevederilor Codului penal al Republicii Moldova, acest încălcări se pedepsesc cu amendă în mărime de la 550 la 1.050 unităţi convenţionale, adică de la 27.500 la 52.500 de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la trei ani. Dacă aceeași acțiune este înfăptuită de o persoană care anterior a săvârşit un act de huliganism sau de către două sau mai multe persoane, aceasta se sancționează cu amendă în mărime de la 750 la 1350 unităţi convenţionale, adică de la 37.500 la 67.500 de lei, sau cu închisoare de până la cinci ani. Huliganismul agravat, adică acțiunile săvârșite cu aplicarea sau cu încercarea aplicării armei sau a altor obiecte pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii, se pedepseşte cu închisoare de la trei la șapte ani. Pe de altă parte, huliganismul nu prea grav, adică acostarea jignitoare în locuri publice a persoanei fizice, alte acţiuni similare ce tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei fizice, se sancţionează contravențional. Normele legale prevăd în acest caz aplicarea unei amenzi de la șase la 30 de unităţi convenţionale, adică de la 300 la 1.500 de lei, sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore. De asemenea, Codul contravențional al Republicii Moldova prevede că persoanele care au comis un act huliganic nu prea grav pot fi reţinute.