Piaţa globală a obiectelor de artă şi-a revenit în 2017, după doi ani de scădere a vânzărilor, înregistrând un avans de 12%, până la 63,7 miliarde de dolari SUA. În mare parte, persoanele înstărite au încercat să achiziţioneze lucrările unor artişti renumiţi, potrivit unui raport publicat recent de UBS Group AG şi Art Basel, scrie agerpres.ro. Segmentul superior al pieţei de artă a fost responsabil pentru cea mai mare parte a câştigurilor. Un exemplu al interesului pentru lucrările artiştilor renumiţi este pictura ''Salvator Mundi'' a lui Leonardo da Vinci, care în luna noiembrie 2017 s-a vândut pentru 450 milioane de dolari. "Câştigurile la nivelul întregii industrii au fost stimulate de vânzările de la vârful pieţei", subliniază autorul raportului, economistul Clare McAndrew. "Dincolo de acest segment premium, performanţele nu au fost deloc pozitive, multe segmente fiind supuse la presiuni", a adăugat McAndrew. Studiul arată că doar un procent din artiştii ale căror lucrări au fost scoase la licitaţie au fost responsabili pentru două treimi din vânzările totale de obiecte de artă. Geografic, SUA au reprezentat cea mai mare piaţă de obiecte de artă, cu 42% din valoarea vânzărilor, urmată de China cu 21% şi Marea Britanie cu 20%. Valoarea vânzărilor de obiecte de artă din 2017 este cu 7% sub recordul de 68,2 miliarde de dolari înregistrat în 2014 şi de asemenea sub suma de 66 miliarde de dolari înregistrată în 2007, când piaţa de artă s-a prăbuşit din cauza crizei financiare.