Doi magistrați vor să devină membri din partea curților de apel al Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor. La concursul anunțat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au fost înaintate candidaturile judecătorilor Maria Guzun și Xenofon Ulianovschi de la Curtea de Apel Chișinău. Maria Guzun are o experiență de lucru în funcția de judecător de peste 20 de ani, în timp ce Xenofon Ulianovschi a activat ca magistrat, deja, mai mult de 30 de ani. Conform Legii privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor, Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor este compus din doi judecători de la Curtea Supremă de Justiţie, câte un magistrat de la curţile de apel și de la judecătorii și trei reprezentanţi ai societăţii civile. Mandatul membrului Colegiului pentru selecţie este de patru ani și poate fi ocupat pentru maxim două mandate consecutiv. Colegiul pentru selecţia și cariera judecătorilor asigură selecția candidaţilor pentru funcţia de judecător, promovarea judecătorilor la instanţe judecătoreşti superioare, numirea judecătorilor în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte de instanţă judecătorească şi transferul judecătorilor la instanţe judecătoreşti de acelaşi nivel sau la instanţe judecătoreşti inferioare. Totodată, judecătorul Iurie Diaconu de la Curtea Supremă de Justiție este unicul candidat înscris în concursul pentru selectarea unui membru din partea CSJ în Colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor. Magistratul și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova și are o experiență de activitate în funcția de judecător de 30 de ani, fiind inclusiv și președinte de instanță. Colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor este compus din șapte membri. Doi dintre aceștia sunt de la Curtea Supremă de Justiție, doi - de la curțile de apel, unul - de la instanțele de judecată și doi reprezentanți ai societății civile. Mandatul membrului colegiului de evaluare este de patru ani, fără dreptul de a fi ales sau numit pentru două mandate consecutiv. Colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor are următoarea competenţă:
  • examinează dosarele judecătorilor supuşi evaluării şi actele referitoare la aceştia;
  • organizează şi desfăşoară interviuri cu judecătorii supuşi evaluării;
  • adoptă hotărâri cu privire la judecătorii supuşi evaluării;
  • desemnează membrii colegiului responsabili de observarea activităţii desfăşurate de judecătorii evaluaţi în cadrul şedinţelor de judecată.
Atât membrul Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor din rândul judecătorilor Curții Supreme de Justiție, cât și membrul Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor din partea magistraților curților de apel urmează să fie numiți în cadrul Adunării generale a judecătorilor din 23 martie.