Institutul Național al Justiției (INJ) a publicat notele obținute de audienți la proba scrisă. Astfel, notele obținute de candidații la funcția de judecător variază între 8 și 9,8. Cea mai mare notă a fost obținută de un audient care a fost apreciat cu nota 10 pentru hotărârea întocmită și cu 9,6 pentru sentință. În total, patru candidați la funcția de judecător au obținut note mai mari de nouă. La proba scrisă a examenului au participat 20 de persoane care intenționează să ajungă magistrați. În același timp, potențialii procurori au fost apreciați la proba scrisă cu note ce variază între 8,1 și 9,4. Potrivit rezultatelor publicate de INJ, cinci din cei 25 de audienți, care au studiat pentru a deveni procurori, au obținut note mai mari de nouă. Aceștia au avut de întocmit un rechizitoriu și o ordonanță de încetare/clasare. Potrivit INJ, evaluarea stagiului de practică constituie a doua etapă a examenului de absolvire. Timp de 30 de săptămâni, audienții și-au dezvoltat abilități utile pentru viitorul lor profesional în cadrul instanțelor judecătorești, organelor procuraturii și de urmărire penală. Astfel, în 26 și 27 martie, când va avea loc proba orală, aceștia vor fi evaluați de către Comisia pentru examenele de absolvire conform criteriilor stabilite în Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea stagiului de practică al audienților INJ care candidează la funcții de judecător și de procuror.