Autor: Maxim Macovei, jurist, Casa de Avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații” Uneori dorința de a te asigura că nu ți se poate întâmpla nimic rău, cuplată cu o interpretare prea extensivă a legii, poate dăuna. Pagubele vor putea fi evaluate în bani, în cele mai bune tradiții ale dreptului civil. În practică se întâlnesc des așa clauze în contractele de fidejusiune:
  • ”contractul de fidejusiune va produce efecte până la executarea integrală a obligațiilor asumate de către debitor”;
  • ”fidejusiunea este valabilă până la achitarea deplină a sumelor datorate de debitorul principal”
La prima vedere, pare destul de isteață o asemenea formulare, pragmatică, or creditorul dorește să se asigure că fidejusiunea va fi valabilă până debitorul nu va executa integral obligația asumată. Însă asta doar la prima vedere! Mai mult decât atât, asemenea formulări deseori  duc în eroare creditorul, mai degrabă, decât îl ajută. Importanța delimitării fidejusiunii cu termen determinat de fidejusiunea cu termen nedeterminat Delimitarea fidejusiunii cu termen determinat, de cea cu termen nedeterminat, capătă o importanță practică deosebită pentru stabilirea momentului când va înceta fidejusiunea. Prin urmare, pot fi două ipoteze: schema eraFig. 1 Reprezentarea schematică a curgerii termenului în cazul fidejusiunii cu termen determinat (1) și nedeterminat (2) Fidejusiune cu termen determinat În acest caz, fidejusiunea încetează odată cu expirarea termenului pentru care a fost prestată (alin. (1), art. 1170 Cod Civil). De exemplu, părțile stabilesc expres că fidejusorul va răspunde pentru neexecutarea obligațiilor de către debitor, însă doar până la data de 1 ianuarie 2018, sau ar putea stabili o perioadă de doi ani după scadența obligației principale. Fidejusiune cu termen nedeterminat În această ipoteză, fidejusiunea încetează dacă creditorul, în decursul unui an de la scadenţa obligaţiei garantate, nu a intentat nicio acţiune contra fidejusorului (alin. (2) art. 1170 Cod Civil). În opinia noastră, formulările incluse în contractul de fidejusiune de tipul ”până la executarea integrală a obligațiilor asumate de către debitor”, vor avea drept consecință faptul că fidejusiunea va avea un termen nedeterminat. De ce?  Este imuabil să stabilim, prima facie, ce înseamnă termen. Conform prevederilor art. 260 Cod Civil, termenul se instituie prin:
  • indicare a unei date calendaristice;
  • a unei perioade;
  • prin referire la un eveniment viitor şi sigur că se va produce.
Prin urmare, atunci când dorim să stabilim un termen pentru fidejusiune, avem la îndemână trei modalități: a) stabilim o dată calendaristică (”fidejusiunea va produce efecte până la data de 1 ianuarie 2018”); b) stabilim o perioadă (”fidejusiunea va înceta după scurgerea termenului de doi ani de la scadența obligației principale”); c) referirea la un eveniment viitor și sigur că se va produce (”până la decesul lui X”). Formularea ”până la executarea integrală a obligațiilor asumate de către debitor” nu se încadrează în nicio modalitate a termenului exemplificată. Executarea de către debitor ar putea surveni, însă există posibilitatea să nu survină. Și asta pentru că nu este nici dată calendaristică, nici perioadă și nici eveniment viitor și sigur (executarea debitorului este un eveniment viitor, însă nu este sigur). În cazul acestor formulări sunt incidente prevederile art. 240 Cod Civil (actul juridic încheiat sub condiție rezolutorie). Condiționarea încetării unui raport juridic de executarea debitorului este o condiție rezolutorie (dacă debitorul principal va executa integral, adică survine condiția atunci încetează raportul juridic de fidejusiune). Este important să delimităm condiția de termen. Practica judiciară Practica judiciară nu este uniformă în acest sens, însă cazuri care confirmă poziția noastră sunt mai multe, decât cazuri care ar infirma argumentarea noastră. De asemenea, menționăm că soluțiile Curții Supreme de Justiție care califică clauzele “până la executarea obligației de către debitor”, drept unele în care nu este stabilit un termen, sunt mai recente. Astfel, practica judiciară se cristalizează anume în această direcție, ceea ce nu poate să nu bucure. Soluțiile Curții Surpreme de Justiție când aceste formulări au dus la calificarea fidejusiunii cu termen: 
  • Dosarul nr. 2ra 1658/14 din 28.05.2014: ”Deci, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că prin clauzele contractelor de fidejusiune, termenul nu a fost limitat la stabilirea unei date calendaristice, părţile au prevăzut termenul de valabilitate şi anume până la achitarea deplină a tuturor sumelor obligaţiilor garantate. Prin urmare, prevederile contractelor de fidejusiune se referă la un termen care este determinabil în funcţie de stingerea obligaţiilor garantate”;
  • Dosarul nr. 2rae-231/09 din 16.09.2009: ”În pct. 2.1 al contractului nominalizat se prevede expres că acesta este valabil până la executarea deplină de către părţi a obligaţiunilor sale specificate în contractul de distribuţie nr. 7 din 13.01.2005. Astfel, prin clauzele contractului de fidejusiune din 15.09.2005 părţile evident au prevăzut termenul lui de valabilitate, şi în cazul dat prevederile alin.(2) art. 1170 Codul Civil nu au incidenţă”.
Soluțiile Curții Supreme de Justiție când aceste formulări au dus la calificarea fidejusiunii cu termen nedeterminat:
  • Dosarul nr. 2ri-233/17 din 30.08.2017: ”La caz, instanţa de recurs constată că fidejusiunea constituită... nu a avut un termen determinat, adică a fost constituită pe termen nedeterminat până la executarea deplină a obligaţiilor de către debitorul principal”;
  • Dosarul nr. 2ra-1081/14 din 14.05.2014: ”Termenul stabilit în contractul de fidejusiune, precum şi termenul de un an de zile, după natura sa nu este un termen de prescripţie, ci unul de perimare, deoarece acest termen nu este instituit pentru apărarea unui drept încălcat, ci un termen de existenţă a obligaţiei accesorii – fidejusiunea, înăuntrul căruia fidejusorul rămîne obligat faţă de creditor... Or, instanţa de apel corect a ajuns la concluzia că termenele de rambursare a creditelor au expirat pe parcursul anului 2010, iar termenul de un an pentru înaintarea acţiunii faţă de fidejusor a expirat pînă la înaintarea acţiunii în judecată. Şi prima instanţă în partea motivată a hotărîrii a constatat expres că termenul de scadenţă a contractelor de credit a expirat în perioada 20 martie 2009 – 20 mai 2010, iar cu cererea de chemare în judecată intimatul s-a adresat abia la 26 septembrie 2011”;
  • Dosarul nr. 2ra-2512/15 din 16.12.2015: ”Potrivit contractului de împrumut din 15 ianuarie 2009 rezultă că acesta a fost încheiat pe un termen de 12 luni, respectiv, şi garanţia restituirii împrumutului conform pct. 2.4 al contractului este de 12 luni... Or, cu un astfel de drept ÎM OMF ”Microinvest” SRL a intervenit peste termenul legal, abia la data de 10 iulie 2012, cînd s-a adresat cu acţiune împotriva debitorului X şi a fidejusorilor Y şi Z privind încasarea datoriei restante. Respectiv, odată cu expirarea termenului, legiuitorul, prin prisma art. 1170 Cod civil, îl eliberează pe fidejusor de obligaţia sa după expirarea unui an de zile de la momentul cînd obligaţia de bază a ajuns la scadenţă, în cazul cînd contractul de fidejusiune nu a fost încheiat pentru un anumit termen, deoarece acest termen este suficient pentru creditor ca acesta să facă uz efectiv de dreptul său.
Concluzii Creditorii trebuie să fie prudenți când includ în contractele de fidejusiune clauze care stabilesc că fidejusiunea va produce efecte ”până la executarea integrală a obligațiilor asumate de către debitor”. În acest caz, fidejusiunea va fi încheiată fără un termen determinat, respectiv creditorul va trebui să înainteze o acțiune împotriva fidejusorului în decursul unui an de la scadența obligației principale. În caz contrar, fidejusiunea va înceta iar creditorul nu va mai putea urmări fidejusorul pentru obligațiile debitorului principal. Același raționament, ca în cazul descris mai sus, se aplică pentru situațiile când din varii motive creditorul a omis să indice în contractul de fidejusiune un termen al fidejusiunii (nu a indicat o dată calendaristică, o perioadă, un eveniment viitor și sigur că se va produce). Creditorul, în acest caz, trebuie să depună diligență maximă, să țină cont de scadența obligației principale și să acționeze fidejusorul în decurs de cel mult un an de la momentul survenirii scadenței (dacă debitorul între timp nu-și execută obligația).