Tinerii avocați și avocați stagiari au fost instruiți în privința eficientizării activității pe care o au. Mai exact, aceștia au învățat cum să-și planifice corect timpul, cum să-și organizeze comunicarea cu clienții, dar și cum să țină un discurs public. Totodată, aceștia au învățat despre strategiile și tacticile de negociere, lucru în grup, managementul conflictelor. Trainingul, cu scopul de a consolida capacitățile de lider ale tinerilor avocați și ale avocați stagiari, s-a desfășurat recent la Chișinău. Acesta a fost condus de către Ilie Dercaci și Alexandru Bordea. De asemenea, în cadrul întrunirii s-a discutat despre necesitatea dezvoltării unui plan de acțiuni pentru implementarea obiectivelor strategice ale Asociației Tinerilor Avocați. Evenimentul a fost organizat de către Asociația Tinerilor Avocați din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova cu suportul Asociației Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii în Moldova (ABA ROLI Moldova).