Practica judiciară poate fi influențată, uneori, de lucruri mai puțin esențiale la prima vedere, cum fi de exemplu un melc mort. La această categorie se înscrie și cazul Donoghue v Stevenson, care a avut un impact major în Marea Britanie și nu doar. Datorită acestui dosar a fost creat conceptul modern al termenului de neglijență, fiind stabilit principiul general că o persoană poartă răspundere pentru o altă persoană. Sentința pronunțată pe marginea acestui caz a stabilit că producătorul poartă răspundere legală pentru integritatea consumatorului produselor sale, dacă defectele acestora nu sunt posibile de identificat până ca bunurile să fie recepționate. Cunoscut de asemenea și sub denumirea de cazul “melcului din Paisley” sau a “melcului din sticlă”, dosarul a creat un nou tip de răspundere juridică, asigurând trecerea de la răspunderea strict determintă de contactul fizic direct dintre persoane, la un sistem care recunoaște și alte tipuri de vătămări. Dar să o luăm pe rând. În seara zilei de duminică, 26 august 1928, Donoghue a luat trenul până la Paisley, centrul administrativ al regiunii Renfrewshire din Scoția. Acolo a mers la o cafenea, unde prietena sa a comandat o pară înghețată pentru ea și o înghețată Scotsman, un mix de înghețată și bere de ghimbir, pentru Donoghue. Nota de plată a fost achitată de către prietena care a și făcut comanda. Berea adusă a fost a unui producător local și era în sticlă de culoare închisă. Donoghue turna câte puțină bere în paharul cu înghețată și consuma mixul scoțian. La un moment, a decis să verse întreg conținutul sticlei peste înghețată, doar că, împreună cu berea rămasă, în păhar a căzut și un melc descompus. Ulterior, Donoghue a spus că se simte rău și a mers la medic pentru consultație. În data de 16 septembrie ea a fost internată în spital pentru tratament, fiind diagnosticată cu gastroenterită severă, adică inflamația simultană a mucoasei stomacului și a intestinelor, dar și șoc. Berea de ghimbir a fost fabricată de către David Stevenson, proprietarul unei companii locale din Paisley, specializată în producerea de bere și limonadă. Datele de contact ale producătorului erau indicate pe sticlă, iar prietena lui Donoghue le-a notat. În urma celor întâmplate, reclamanta a solicitat asistență juridică de la un consilier local, care avea experiență în cazuri similare. Acesta a ajutat-o să scrie o cerere către producătorul de bere prin care să solicite despăgubiri de 550 de lire sterline (echivalentul a peste 27 de mii de lire sterline sau a peste 30 de mii de euro în prezent). Stevenson a respins acuzațiile, afirmând că sticlele sale de bere nu conțin melci, iar probleme de sănătate ale lui Donoghue au fost cauzate, probabil, de alte motive. Astfel, cazul a ajuns la instanța de judecată. În judecată au fost remarcate câteva momente esențiale. În primul rând, problemele cauzate de produse defecte era o normalitate în Marea Britanie, doar că în majoritatea cazurilor, între părți exista careva contracte. Donoghue nu avea însă un contract cu localul unde a consumat pentru că nota nu a fost achitată de către ea, dar de către prietena sa, și, cu atât mai mult, nu avea un contract direct cu producătorul. Prin urmare, reclamanta a trebuit să-și concretizeze cerințele și să ceară pedepsirea producătorului de bere pentru neglijență. Un alt moment dificil pentru Donoghue a fost experiența judiciară nefavorabilă stabilită în dosarele asemănătoare. De exemplu, în cazul Mullen v AG Barr & Co Ltd, când trei persoane au găsit separat soareci morți în berile consumate, doar unul dintre cei care au avut de suferit a primit despăgubiri. În acest dosar, instanța a concluzionat că producătorul poartă răspundere doar dacă există o bază contractuală cu consumatorul final sau dacă prejudiciul a fost intenționat. Primul proces de judecată în cazul Donoghue v Stevenson a început în mai 1929, iar ulterior reclamanta a încercat să-l atragă la răspundere și pe proprietarul localului unde a consumat băutura, însă, din insuficiență de motive, și-a retras cererea. Prima instanță a decis că dosarul vizează neglijența în prepararea mâncării și cel care a comis fapta trebuie sancționat. Stevenson a declarat recurs, iar în cea de-a doua instanță, dosarul a ajuns pe masa colegiului de judecători care au examinat și cazul Mullen v AG Barr & Co Ltd, menționat mai sus. Prin urmare, în sentință, aceștia au făcut referire la decizia anterioară și au dat câștig de cauză producătorului de bere. Nefiind mulțumită de decizie, Donoghue a scris o cerere de apel către Camera Lorzilor. Din cauza veniturilor sale modeste, cererea a fost examinată in forma pauperis, cu statutul de persoană săracă, iar echipa de apărători a fost de acord să-i ofere servicii pro-bono. Apelul a fost examinat de către cinci Lorzi. Poziția avocaților lui Donoghue a fost că situațiile cauzate de produsele defecte trebuie examinate în particular și nu trebuie respinse pe motiv că nu există o bază contractuală între părți. Pe de altă parte, producătorul de bere și-a argumentat nevinovăția reiterând că între cele două părți nu există nici un contract. După deliberări extrem de lungi, mai mult de cinci luni, Camera Lorzilor, cu majoritatea de trei la doi, a decis că dosarul Donoghue relevă niște acțiuni ce trebuie luate în considerare. Judecătorii au concluzionat că, chiar dacă nu există un contract direct între cei doi, producătorul, atunci când livrează marfa sa, oferă garanții consumatorului că produsul este comestibil și nu prezintă pericol. De asemenea,  Lorzii au decis că în asemenea cazuri trebuie luate în considerare și circumstanțele în care se întâmplă, iar definiția de neglijență este una foarte restrânsă și nu acoperă toate cazurile posibile. Prin urmare, prin această decizie, cazul a fost reîntors în cea de-a doua instanță în ianuarie 1933, pentru examinare repetată. Donoghue a câștigat, astfel, procesul de judecată, doar că proprietarul fabricii de bere decedase în data de 30 noiembrie 1932. Prin urmare, despăgubirile au fost solicitate, deja, de la moștenitorul acestuia, și nu au mai fost de 500 de lire sterline, dar 200 de lire sterline. După acest proces, Donoghue a continuat să lucreze ca asistentă într-un magazin. A fost măritată și a avut un fiu. Ea a decedat în data de 19 martie 1958, la vârsta de 59 de ani, în urma unui atac de cord. Cât ține de fabrica de bere, afacerea a fost dezvoltată de către văduva și de către feciroul lui Stevenson. În 1950, compania a devenit SRL specializat în producerea de bere și apă minerală, iar șase ani mai târziu, a fost vândută. Clădirea unde s-a fabricat bere de ghimbir cu melc a fost demolată în anul 1960. Localul unde a fost servită berea a fost închis în 1931, când procesul încă mergea, iar proprietarul a devenit muncitor necalificat și nu a mai făcut afaceri până la sfârșitul vieții sale.