Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Munteanu v. Republica Moldova. Reclamanta, Irina Munteanu, s-a plâns în fața Curții în temeiul Articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocând că autoritățile naționale nu și-ar fi îndeplinit în mod eficient și prompt obligațiile de a investiga plângerile sale referitor la relele tratamente suferite. Potrivit circumstanțelor cauzei, în noaptea de 17 decembrie 2006, reclamanta a fost agresată fizic de câțiva indivizi. Drept rezultat, ea a suferit numeroase leziuni la cap ce se calificau ca fiind vătămări corporale grave. Ea a petrecut o perioadă îndelungată în spital și i-a fost stabilit grad de invaliditate. În decembrie 2006 a fost pornită urmărirea penală de către Comisariatul de Poliție al raionului Ungheni cu privire la faptele ce au avut loc, în cadrul căreia au fost efectuate o serie de acțiuni de urmărire penală. De asemenea, în luna martie 2007 a fost dispusă efectuarea expertizei medico-legală în privința reclamantei. În iulie 2007 reclamanta a primit un mesaj scris cu un caracter amenințător, iar investigațiile ulterioare s-au axat pe identificarea expeditorului, continuându-se și măsurile de identificare a persoanelor care au maltratat reclamanta. În urma unei plângeri a mamei reclamantei, în octombrie 2007, Procuratura Ungheni a informat Comisariatul de Poliție al Ungheni și Ministerul Afacerilor Interne că ofițerii de urmărire penală implicați în elucidarea acestui caz nu reușiseră să pună în aplicare indicațiile sale și nu efectuaseră o investigație corespunzătoare ale circumstanțelor cauzei. Ulterior, în noiembrie 2007 Comisariatul de Poliție Ungheni a informat Procuratura Ungheni că ofițerii de urmărire penală responsabili de investigarea cauzei fuseseră sancționați disciplinar. Pe parcursul anului 2008 mama reclamantei a depus mai multe plângeri privind ineficiența investigației, iar între anii 2009 și 2011 mama reclamantei a contactat de mai multe ori ofițerii de urmărire penală responsabili de cazul dat, care au informat-o despre progresul investigației întru identificarea persoanelor vinovate. În mai 2012, Ministerul Afacerilor Interne a informat reclamanta că în luna ianuarie 2009 investigația cauzei a fost suspendată. În rezultatul plângerii adresate Procuraturii Generale, urmărirea penală a fost reluată. Ulterior, a fost dispusă efectuarea expertizei microparticulelor de pe o scurtă bărbătească, la care experții nu au putut răspunde cu certitudine la întrebările puse de organul de urmărire penală. În octombrie 2013 a fost dispusă suspendarea urmăririi penale, iar reclamantul nu a contestat această decizie. Curtea a notat că în cazul de față autoritățile naționale au demarat imediat de la pornirea urmăririi penale mai multe acțiuni investigative. Ulterior, aceste măsuri au fost mai limitate, deoarece mijloacele de probă administrate nu erau suficiente pentru identificarea persoanei vinovate și punerea acesteia sub învinuire. În consecință, Curtea a considerat că, ținând cont de circumstanțele prezentei cauze și modul în care a fost desfășurată ancheta, statul respondent a reușit să-și îndeplinească obligațiile pozitive în lumina Articolului 3 din Convenție, referindu-se în acest sens că obligația procedurală era una de mijloace, și nu de rezultat. Prin urmare, Curtea în unanimitate a declarat cererea vădit nefondată și inadmisibilă.