Dezvoltarea industrială a însemnat nu doar creșterea economică a statelor, dar și apariția a mai multor probleme de ordin juridic ce nu au fost anterior reglementate. Decizia pronunțată de către Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii în dosarul Gibbons vs. Ogden, în anul 1824, a devenit una de reper în dreptul afacerilor în SUA. Și anume, magistrații au decis că dreptul de a reglemeta comerțul dintre state include în sine și dreptul de reglementare a navigației. Acest caz a fost o bătălie a celor mai admirați și capabili avocați din SUA în acele timpuri. Thomas Addis Emmet și Thomas J. Oakley au susținut poziția lui Ogden, în timp ce William Wirt și Daniel Webster au fost de partea lui Gibbons. Pentru a înțelege, însă, mai bine istoria acestui caz, trebuie prezentate unele detalii ce l-au precedat. În anul 1808, Parlamentul statului New York i-a acordat lui R. Livingston și Robert Fulton dreptul exclusiv de navigație pe toate apele aflate în jurisdicția statului, pentru o perioadă de 30 de ani. Cei doi antreprenori doreau să dezvolte o rețea federală de transport cu bărci cu aburi, așa că s-au mai adresat și altor statele pentru a le acorda acest drept exclusiv. Doar teritoriul Orleans le-a acceptat cererea și le-a acordat monopolul de navigare în partea inferioare a fluviului Mississippi. Conștientizând potențialul, la acea perioadă, a bărcilor cu aburi, dar și faptul că acesta este un mijloc de transport al mărfurilor foarte important, concurenții au contestat drepturile acordate lui Livingston și Fulton, argumentând că normele federale sunt mai presus decât deciziile adoptate la nivel de stat. Provocările, inclusiv cele de ordin juridic, au continuat mult timp, așa că proprietarii de drepturi exclusive de navigare în statul New York și pe Mississippi s-au arătat gata să cedeze. Ei le-au propus concurenților să cumpere dreptul de franciză sau bărcile lor, iar aceast fapt le va oferi și posibilitatea să navigheze pe apele unde nu au aceast drept. În 1815, după ce mai mulți ani a încercat să lupte cu monopolul instituit, fostul guvernator al New Jersey, Aaron Ogden a cumpărat o licență de la Livingston și Fulton. Acesta s-a lansat în afaceri împreună cu Thomas Gibbons din Georgia. Parteneriatul dintre Ogden și Gibbons a durat, însă, doar trei ani. Gibbons a reușit să primească autorizația Congresului Statelor Unite ale Americii pentru a-și lansa propria linie de bărci pe ruta operată anterior doar de partenerul său de afaceri, Ogden. Dreptul a fost oferit în baza unei legi din anul 1793 care reglementa comerțul dintre state. Prin urmare, cei doi s-au adresat în judecată pentru a soluționa cazul. În anul 1820, instanțele din New York i-au dat câștig de cauză lui Ogden, cel care deținea ruta de la început. Pledoriile avocaților pe acest caz se refereau la cine are dreptul legitim de a acorda licențele pentru navigare. Avocații lui Ogden au susținut că statele trebuie să aibă o putere egală cu Congresul în chestiunile legate de comerțul dintre state și că, anterior, asemenea legi erau adoptate anume la nivel local. Pe de altă parte, avocații lui Gibbons argumentau că dreptul național, conform normelor constituționale, îl are Congresul și anume el trebuie să se pronunțe atunci când normele locale sunt confuze sau contradictorii. După ce a pierdut în instanțele din New York, Gibbons s-a adresat la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, spunând că prevederile locale privind monopolul încalcă normele federale. După mai multe amânări, Curtea a început să examineze cazul în anul 1824. Magistrații au clasificat dosarul dreptul unul pe probleme legate de comerț, care erau des întâlnite în acea perioadă. Curtea Supremă a SUA s-a pronunțat în favoarea lui Gibbons. Judecătorii au stabilit că anume Congresul este cel care are dreptul de a reglementa comerțul dintre state. Curtea a mai spus că suveranitatea Congresului nu poate fi limitat doar la comerțul cu anumite obiecte sau bunuri. Judecătorii au menționat că comerțul reprezintă schimbul de mărfuri și servicii, iar această definiție include și dreptul de a naviga. Instanța nu s-a pronunțat, însă, referitor la licențele similare acordate până în data deciziei, inclusiv nu s-a referit la dreptul exclusiv acordat de către statul New York lui Fulton și Livingston. Această problemă a fost soluționată abia peste 140 de ani, într-un alt caz, când magistrații au concluzionat că normele, ce reglementează drepturile de utilizare sau de patentă, trebuie să fie similare în toate statele și să corespundă legilor federale. Astfel, decizia pronunțată în dosarul Gibbons vs. Ogden a devenit una foarte importantă în eliminarea monopolului stabilit la nivel local și a favorizat dezvoltarea concurenței în Statele Unite ale Americii. Totodată, această hotărâre a jucat un rol foarte important în stabilirea supremației legilor federale asupra deciziilor luate la nivel de state ale SUA.