Rezultatele obținute de către patru magistrați au fost evaluate de către Colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor de pe lângă Consiliul Superior la Magistraturii. Cele mai multe puncte, dintre cei patru, a obținut Corneliu Guzun, magistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani. Acesta a fost evaluat în legătură cu solicitarea sa de a fi promovat în funcție administrativă. În perioada 2015-2017, judecătorul a examinat aproximativ 1.500 de cauze. Deciziile luate în 168 de dosare au fost contestate, dintre care 144 de hotărâri au fost menținute. De asemenea, în această perioadă, Inspecția judiciară a înregistrat 15 sesizări ce-l vizau pe judecătorul Corneliu Guzun, toate fiind respinse. Nicio hotărâre emisă de către magistrat nu a constituit obiect de examinare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). Corneliu Guzun a fost numit în funcția de judecător în anul 2015, iar din 2017 exercită interimatului funcției de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău. În urma evaluării, magistratul a obținut calificativul ”excelent”. Un alt judecător evaluat, în legătură cu solicitarea de promovare în funcție, este Svetlana Garștea-Bria de la Judecătoria Chișinău, sediul Botanica. În ultimii trei ani, magistrata a examinat peste 1.600 de cauze, iar hotărârile luate în 210 dosar au fost contestate, dintre care 82 de decizii au fost menținute. În perioada 2015 – 2017, Inspecția judiciară a înregistrat 48 de sesizări care o vizau pe Svetlana Garștea-Bria, însă toate au fost respinse. De asemenea, în privința judecătoarei au fost inițiate trei proceduri disciplinare, fiindu-i aplicată o avertizare. Magistrata a emis o hotărâre care a ajuns să fie examinată la CtEDO. Svetlana Garștea-Bria a fost numită în funcția de judecător în anul 1994. În urma evaluării, magistrata a obținut 74 de puncte și calificativul ”bine”. Alți doi judecători au trecut prin procedura de evaluare ordinară. Aceștia sunt Ghenadie Purici de la Judecătoria Soroca, sediul Soroca și Stella Bleșceaga de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani. Comisia a examinat activitatea acestora din perioada 2014-2016. În urma evaluării, Stella Bleșceaga a obținut 87 de puncte, iar Ghenadie Purici 86 de puncte. Ambilor le-a fost acordat calificativul ”foarte bine”. Pe parcursul a trei ani, Ghenadie Purici a examinat peste 1.100 de dosare. 138 dintre hotărârile luate au fost contestate, iar 98 de decizii au fost menținute. În privința judecătorului au fost înregistrate 10 sesizări către Inspecția judiciară, toate fiind respinse. Ghenadie Purici a fost numit în funcția de judecător în anul 2009. În perioada 2014-2016, Stella Bleșceaga a examinat aproximativ 2.400 de cauze, iar 667 de hotărâri emise au fost contestate. Dintre acestea, 548 de decizii au fost menținute, în urma examinării cererilor de recurs. În privința magistratei au fost înregistrate două sesizări la Inspecția judiciară, ambele fiind respinse. Stella Bleșceaga a fost numită în funcția de judecător în anul 2008. Atât Ghenadie Purici, cât și Stella Bleșceaga nu au emis hotărâri examinate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.