Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 3183 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, ridicată de către un bărbat. La baza sesizării se află un caz în care o femeie a depus o cerere în instanță, împotriva soțului său, prin care a solicitat aplicarea măsurilor de protecție asupra ei și a fiicei sale. Prin încheierea și ordonanța instanței a fost admisă parțial cererea depusă, iar bărbatului i s-a interzis ca timp de 30 de zile să se apropie la 100 de metri de locul aflării victimelor. Bărbatul a declarat recurs prin care a solicitat casarea încheierii cu pronunțarea unei încheieri de respingere a cererii, deoarece măsurile de protecție au fost aplicate exclusiv în baza declarației victimei, ceea ce contravine, în opinia sa, art. 21 din Constituție. Bărbatul a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate pentru declararea neconstituțională a propoziției ”Declarația independentă a victimei este suficientă pentru emiterea ordonanței de protecție în caz de pericol iminent de comitere a violenșei fizice” din art.3183 alin. 3 din Codul de procedură civilă. El motivează că aplicarea măsurilor de protecție în baza declarației exclusive a victimei contravine Constituției, deoarece, potrivit art. 21, orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale. În urma examinării sesizării, Curtea a subliniat că, pentru a putea fi invocată prezumția de nevinovăție, este necesară existența unei acuzații în materie penală, în sensul articolului 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sau o constatare potrivit căreia persoanele care fac parte din categoria ”agresorilor" sunt acuzate, în situația pe care o reglementează Codul de procedură civilă, de ”comiterea unei infracțiuni". Analizând dispozițiile legale contestate, Curtea nu a observat că acestea ar presupune, prin ele însele, existența unei acuzații în materie penală. De altfel, în decizia R v. Regatul Unit din 6 septembrie 1991, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a constatat inaplicabilitatea articolului 6 § 2 din Convenție, care garantează dreptul de a fi prezumat nevinovat, în cazul unui reclamant arestat și interogat pentru un presupus viol comis asupra fiicei sale și care fusese împiedicat să locuiască cu soția și cu copiii lor, de către serviciile de protecție a victimelor violenței domestice. În acest caz, interdicția de a locui cu pretinsele victime nu a făcut incident acest articol. Curtea a mai observat că dispozițiile articolului 3183 alin. (2) din Codul de procedură civilă instituie o prezumție a adevărului afirmațiilor pretinsei victime, atunci când stabilește că declarația sa este suficientă pentru emiterea ordonanței de protecție, în caz de pericol iminent de comitere a violenței fizice. Articolul 6 § 2 din Convenția Europeană cere ca statele să delimiteze în mod rezonabil prezumțiile de fapt sau de drept, având în vedere importanța situației în discuție și garantând drepturile apărării. Când sunt respectate aceste cerințe, articolul 6 § 2 din Convenție nu este incident. Curtea Constituțională a constatat că pretinsa victimă este obligată să indice în cererea privind aplicarea măsurilor de protecţie circumstanţele actului de violenţă, intensitatea, durata, consecinţele suportate şi alte circumstanţe care justifică aplicarea măsurilor de protecţie. Aceste condiții reprezintă o delimitare a prezumției menționate supra, pentru că instanțele de judecată iau o decizie sau alta în funcție de coerența afirmațiilor pretinsei victime. Mai mult, Curtea subliniază că pretinsa victimă ar putea fi trasă la răspundere penală, de exemplu, pentru denunț sau pentru plângere falsă, în eventualitatea în care le-ar prezenta autorităților afirmații care nu corespund adevărului. Inclusiv această împrejurare constituie una dintre garanțiile importante pentru presupusul „agresor". Prin urmare, Curtea a considerat că dispozițiile legale contestate nu prezintă vreo aparență de încălcare a articolului 21 din Constituție.