Oferirea serviciilor pro bono de către avocați reprezintă gradul de maturitate al profesiei. Asemenea constatări au fost expuse în cadrul discuțiilor publice ”Prestarea serviciilor pro bono de către avocați”, care a reunit mai mulți reprezentanți ai profesiei, dar și reprezentanți ai instituțiilor statului. Evenimentul a fost organizat de Biroul Asociat de Avocați ”Efrim, Roșca și Asociații”, în parteneriat cu Fundația Soros Moldova. În deschiderea evenimentului, Oleg Efrim, managing partner, ”Efrim, Roșca și Asociații”, a precizat că în urma discuțiilor ar trebui să fie identificate răspunsurile la mai multe întrebări. Mai exact, Oleg Efrim s-a referit la faptul dacă ar fi cazul ca Guvernul să modifice Legea avocaturii și cum pot fi prestate serviciile pro bono fără ca avocații să fie sancționați, din punct de vedere fiscal. ”Faptul că avocații sunt în sală este deja un pas pentru popularizarea serviciilor pro bono. Fiind o profesie liberală nu trebuie să admitem anumite obligări din partea Guvernului. Nu vrem să promovăm serviciile pro bono altfel decât din experiența proprie”, a declarat Oleg Efrim. Și președintele Uniunii Avocaților din Moldova, Emanoil Ploșniță, a declarat că în cazul serviciilor pro bono există anumite probleme. ”Există și problema fiscalității, dar și a obligativității. Sunt categoric împotrivă ca să fie obligați avocații să ofere servicii pro bono. Trebuie să fie mai multe metode de încurajare a serviciilor pro bono. Nu a fost promovat intens faptul că avocații au o anumită responsabilitate”, a precizat Emanoil Ploșniță. Secretarul General de Stat din cadrul Ministerului Justiției, Anatolie Munteanu, a precizat că serviciile pro bono sunt ceva nou pentru societatea din Republica Moldova. ”Este nevoie de mai mult timp ca avocații să perceapă importanța acestui aspect juridic. Acest aspect reflectă maturitatea profesiei. Mă bucur că sunt avocați care prestează această activitate”, a menționat Anatolie Munteanu.  În același timp, directorul executiv al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, Lilian Darii, a precizat că subiectul nu este unul străin.  ”Nu văd ca acest mecanism să fie unul concurent cu asistența juridică garantată de stat. Orice avocat, în momentul în care ia decizia de a face parte din sistemul asistenței juridice garantate de stat, își ia un angajament de a face și pro bono”, a declarat Lilian Darii. În cadrul evenimentului a fost puse în discuție și problemele de ordin fiscal care apar în procesul de acordare a serviciilor pro bono.  ”Aspectele fiscale pe pro bono trebuie să fie tratate pentru fiecare caz individual. Interacțiunea inspectorului fiscal cu avocații trebuie să se bazeze pe criterii precum că există certitudinea că serviciile acordate sunt pro bono”, a menționat Dorel Noroc, șeful Direcției politici fiscale și vamale din cadrul Ministerului Finanțelor. La eveniment a fost prezentată și practica mai multor birouri de avocați în privința acordării serviciilor pro bono. Mai exact, Alexander Țurcan, avocat și partener la ”Țurcan & Cazac”, a vorbit despre pratforma yavo.md, unde cetățenii pot primi răspunsuri juridice gratuit, în mod online, dar și despre acordarea serviciilor pro bono, în general. ”Nu există o soluție reușită, fiecare țară are calea ei. Nu cunosc situații când avocații ar fi ascuns veniturile prin pro bono. Cultura pro bono în Moldova este destul de curată și nepătată”, a declarat Alexander Țurcan. În același timp, Oleg Efrim, avocat, magaging partner ”Efrim, Roșca și Asociații” a vorbit și despre practica și experiența biroului pe care îl conduce în acordarea serviciilor pro bono. Avocatul a amintit despre reprezentarea pro bono în cazul medicilor rezidenți, care au fost dați în judecată de către Ministerul Sănătății, despre Programul de consultanță și asistență juridică pro bono, Legal Tech Start-Up, prin care avocații ERA acordă asistență juridică gratuită tinerilor care vor să lanseze afaceri în domeniul IT, dar și despre alte proiecte de acordare a serviciilor gratuite. Materialul este realizat în cadrul proiectului ”Consolidarea rețelei de parajuriști”, implementat de Biroul asociat de avocați ”Efrim, Roșca şi Asociații” și co-finanțat de Departamentul Justiție și Drepturile Omului al Fundației Soros-Moldova. Acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației.