Un instructor de șoferie a fost rănit în timpul unui accident rutier, aflându-se în mașina condusă de către persoana care învață a șofa. După aceasta, instructorul a dat în judecată persoana care se afla la volat, acuzându-o de neglijență. În acest caz, normele aplicate trebuie să fie similare cu cele impuse, dacă mașina este condusă de către un șofer cu actele în regulă? Răspunsul la această întrebare, cel puțin în Marea Britanie, se regăsește în dosarul Nettleship vs. Weston, pe marginea căruia Curtea de Apel s-a pronunțat în anul 1971. Și anume, instanța a trebuit să decidă dacă sancțiunea aplicată în cazul accidentului provocat de un șofer în devenire, adică persoana care ia ore de șofat, trebuie să fie egală cu cea aplicată în cazul unui șofer calificat. Eric Nettleship a acceptat să o învețe pe Lavinia Weston să conducă mașina. Totuși, în timpul unei ore practice, șoferul cursant a pierdut controlul mașinii și a provocat un accident, în care a fost rănit instructorul. Pentru a soluționa disputa privind acoperirea cheltuielile de tratament, Nettleship s-a adresat în judecată, acuzând șoferul că a dat dovadă de neglijență. Pârâta a argumentat, însă, în fața magistraților că reclamantul era conștient, atunci când a acceptat să o învețe să sofeze, că ea nu are experiență de condus mașina, prin urmare abilitățile ei în acest sens sunt reduse. Astfel, Weston a solicitat ca și pedeapsa ce urmează să-i fie aplicată să fie diferită de cea care se aplică în cazul șoferilor experimentați. Instanța de judecată a respins, însă, argumentul pârâtei și a concluzionat că normele ce urmează să fie aplicate în cazul accidentelor provocate de cursanții școlilor auto sunt aceleași ca și în cazul accidentelor provocate de către un șofer calificat. Totuși, instanța a remarcat că, în acest caz, instructorul poate o parte de vină, pentru că el deține parțial controlul mașinii. Astfel, neglijența este una contributivă, admisă în comun de către instructor și de către persoana aflată la volan. Prin urmare, în acest caz, reclamantul putea să recupereze din contul pârâtei doar jumătate din prejudicile sale materiale. Din fericire, cheltuielile au fost acoperire în totalitate de către compania de asigurări, pentru că instructorul avea perfectată o asigurare în caz de accidente. Judecând cazul, magistrații au făcut o paralelă cu standardele aplicate în sistemul medical. Acesta spun că pacientul nu poate să primească îngrijire sau consultație medicală de proastă calitate doar din motiv că medicul este neexperimentat. Atunci când medical primește pacientul, își asumă responsabilitatea să-l trateze și să acționeze profesionist. Așa este și în cazul șofatului. Persoana care conduce mașina își asumă responsabilitatea, doar că în cazul orelor de șoferie această responsabilitate este împărțită cu instructorul. Concluzia instanței de judecată pe marginea acestui caz, și anume că ambele părți poartă răspundere, a fost ulterior aplicată și în alte cazuri. Printre cele mai frecvente dosare se referă la cine se face vinovat dacă pasagerul de pe motocicletă nu și-a pus casca de protecție sau cine răspunde în cazul în care pasagerul s-a urcat în mașină știind că șoferul este în stare de ebrietate.