Spune că și-a dorit să le facă oamenilor dreptate și s-a făcut avocată, dar după câțiva ani de profesat și-a dat seama că nu are suficientă putere de decizie, așa că a hotărât să devină judecător. A absolvit Institutul Național al Justiției, fiind lider de promoție, iar de un an este magistrat la Judecătoria Chișinău, Sediul Centru. Magistrata Victoria Sanduța a vorbit într-un interviul pentru BizLaw despre primul an de activitate în această funcție, despre cum și-a schimbat opinia despre judecători, dar și despre cum poate fi îmbunătățită imaginea justiției din Republica Moldova. Tot din acest material aflați dacă a încercat cineva sau nu să îi influențeze activitatea.

BizLaw: La mijlocul lunii martie ați împlinit un an de activitate în funcția de judecător. Cum a fost această perioadă?

Victoria Sanduța: Pe 20 martie am împlinit 30 de ani și pe 21 martie am depus jurământul. Am fost la un seminar cu un judecător american și el spunea că cel mai important moment din viața lui a fost când l-a sunat Barack Obama și i-a propus să devină judecător federal. Pentru că la ei președintele numește judecătorii federalii. Pentru mine cel mai remarcabil moment din cariera mea a fost depunerea jurământului în fața Consiliului Superior al Magistraturii. Chiar am avut emoții în acea zi, deși am mers conștient. Eu din clasa a doua știam că vreau să fiu avocat, după ce am privit niște filme. Am întrebat ce este asta și părinții mi-au explicat că avocatul este cel care apără drepturile oamenilor. În acel moment am înțeles că avocatul este cel care face dreptate, pentru că m-am gândit că îi apără pe oamenii cei mai năpăstuiți și obijduiți de soartă.

Am devenit avocat și am activat cinci ani, dar atunci erau situații în care eram dezamăgită de hotărârile instanțelor de judecată și mă gândeam că totuși avocatul nu poate să facă dreptate, deoarece el poate doar să expună faptele și să prezinte probele, însă judecătorul este cel care ia decizia finală. Și ca să nu fiu învinuită mai târziu că de ce am spus că justiția nu este corectă, am hotărât să fiu eu cea care ia decizia finală, să fiu eu cea care aplică legea așa cum vreau să o facă ceilalți. Atunci am aplicat la Institutul Național al Justiției. Am fost audient, am ieșit cu media cea mai mare, lider de promoție. Mi-a plăcut foarte mult experiența de la Institut. Am luat-o foarte în serios și pot să spun că, chiar dacă am fost avocat timp de cinci ani, din momentul în care fost admisă la Institut eu am învățat foarte multe lucruri noi. Întodeauna este loc de mai bine, mai ales în domeniul jurisprudenței care este una din pasiunile mele. Cea de a doua este poezia. La Institut mi-a plăcut foarte mult cursul de jurisprudența CtEDO. Am făcut un compendiu pe parcursul celor trei luni cât a durat cursul și îl păstrez și acum. Chiar din prima zi ni s-a spus ”De astăzi intrați pe site-ul oficial al Curții Europene a Drepturilor Omului și urmăriți toate deciziile care se adoptă și la sfârșitul cursului îmi prezentați fiecare cauză, pe ce dată, contra cărei țări”, deci nu doar a Republicii Moldova. Atunci am descoperit cu adevărat jurisprudența CtEDO, pentru că în calitate de avocat am studiat câteva hotărâri pe care le utilizam pentru un litigiu.

BizLaw: Și totuși, cum a fost primul an în funcția de magistrat? A fost așa cum v-ați așteptat?

Victoria Sanduța: Da! A fost așa cum m-am așteptat. Nu știu dacă v-ați așteptat la acest răspuns. M-am simțit întradevăr judecător și nu cred că este nevoie de 10 ani în funcție ca să te simți așa. Din momentul depunerii jurământului îți asumi răspunderea pentru fiecare decizie pe care o adopți. Pe 21 martie am depus jurământul, iar pe 22 martie eram în prima mea zi de lucru și au început să vină dosarele.

BizLaw: Vă amintiți primul dosar?

Victoria Sanduța: Da, cu siguranță!

BizLaw: Despre ce a fost?

Victoria Sanduța: Din păcate nu pot să vorbesc pentru că îl examinez și în prezent. Dar au fost niște încheieri adoptate, deja, în dosarul respectiv pentru care a fost nevoie de un anumit curaj. Pentru că părțile sunt, nu știu dacă pot să spun așa, gălăgioase, insistente și fiecare parte cu câte vreo trei avocați. Sunt vreo trei părți și fiecare consideră că are dreptate, iar tu ești cea care trebuie să spui cuvântul final. Am emis niște încheieri care, ulterior, au fost contestate la Curtea de apel și au fost menținute. După asta am văzut că părțile și-au schimbat comportamentul.

Scopul meu final este să contribui la îmbunătățirea imaginii justiției și schimbarea în general a percepției despre justiție în țara noastră. Eu mă ciocnesc de asta în fiecare zi pentru că părțile vin în instanța de judecată, dar pe chipul lor se citește că nu au încredere în instanță, în judecător. Și atunci prin comportamentul care îl manifest în ședința de judecată, mai ales după introducerea medierii judiciare, în care putem să facem ședințe neformale, încerc să le schimb această opinie.

BizLaw: Ați făcut deja mediere?

Victoria Sanduța: Sigur că am făcut! Primul dosar de mediere judiciară a fost cu succces. A fost încheiat cu o tranzacție de împăcare. Părțile erau două companii mari și au venit juriștii companiilor. Erau așa de aroganți și așa de supărați unul pe altul că nici nu vroiau să vorbească, nici nu putea să fie vorba de mediere. Ei nici nu știau ce este medierea, mai ales că era o procedură abia introdusă, așa că le-am explicat care este scopul ședinței de mediere - că este o ședință de soluționare amiabilă a litigiului, că judecătorul în cadrul acesteia are dreptul să le explice părților legea aplicabilă, consecințele, chiar și posibila soluție. Le-am explicat că trebuie să cedeze ambii, pentru că o împăcare cât ar fi ea de strâmbă, poate să fie și mai bună decât o judecată dreaptă. De ce? Pentru că în urmă hotărârii judecății oricum va fi unul mulțumit și unul nemulțumit, dar în urma unei tranzacții de împăcare o să fie ambii mulțumiți. Ei îmi spuneau: - Aceasta este o situație ideală doamna judecător și nu-i posibil așa ceva. - De ce nu-i posibil? Haideți să vedem. Ce vreți de la partea adversă? - Noi vrem să ne plătească banii, datoria. - Bine, dar pe lângă datorie ați solicitat penalități, dobânzi care sunt ohoho cât de mari și evident instanța nu acceptă nici o dată în variantă deplină mai ales dacă ele sunt abuzive. Și le-am explicat. - Cheltuieli de asistență juridică solicitați 20 de mii de lei, dar ce ați făcut? Ați întocmit cererea? Hai mai cedați. Am fost și eu avocat. Partea cealaltă spune: - Uitați-vă, noi suntem deacord să achităm datoria, dar chiar 20 de mii de lei pentru avocat? Și atunci, peste două ședințe, i-am convins ca ei să discute, să mai cedeze, pentru reclamatul spunea ”Să ne dea ce vrem noi și suntem deacord”. Ei sigur! Dacă era deacord numai ajungeați în instanță. Atunci s-au dus și au discutat și la a treia ședință au venit cu tranzacție de împăcare și zâmbind. S-au așezat împreună și vorbeau parcă erau niște prieteni de o viață. Au venit și mi-au spus: ”Doamna judecătoare, vă mulțumim, noi am ajuns la așa o tranzacție că șefii sunt atât de mulțumiți că ne-au dat premii la amândoi”. Asta pentru că fiecare și-a încasat banii mai repede decât s-a așteptat. Pentru că în procedură obișnuită vă dați seama că durează mai mult, merg trei grade de jurisdicție, prima instanță, apelul, suprema și poate să se întoarcă înapoi la rejudecare. Am asemenea dosare care sunt de 10 ani în procedură, din anul 2008, și astăzi suntem în 2018. Dosarul este între doi frați care se judecă pentru o moștenire din partea părinților și chiar îmi pare rău pentru că sunt așa cazuri.

BizLaw: Câte dosare de mediere ați avut într-un an?

Victoria Sanduța: Noi suntem Colegiul civil și toate dosarele civile, cu excepția celor de contencios administrativ, trec prin mediere dacă nu depășesc suma de 200 de mii de lei. Astfel, toate litigiile de muncă, litigiile de familie, apărarea dreptului de proprietate până la 200 de mii de lei merg prin medierea judiciară, dar nu știu un număr exact.

BizLaw: Dar sunt multe? De ce vă întreb, la început au fost dubii că va funcționa acest tip de mediere. Magistrații spuneau că în loc să le mai ușureze munca, dimpotrivă au și mai mult de lucru.

Victoria Sanduța: Eu sunt pentru mediere. Am fost avocat și în general întodeauna am avut o tendință să împac părțile. Pentru că eu cred în varianta amiabilă în care să rămână ambii mulțumiți, nu doar o parte. Și am avut succes. Fiind în funcția de avocat am încheiat tranzacii de împăcare între părți chiar în birou și mergeam în instanță și ceream încetarea procesului. Acum mie nu îmi este greu să fac acest lucru, dar pentru judecători simt că sunt necesare niste instruiri. Mediator și judecător sunt două lucruri complet distincte și din acest motiv este revolta în interiorul sistemului. Judecătorul nu își imaginează cum poate să se transforme în mediator, pentru că judecătorul este cel solemn care îmbracă mantia. Chiar recent am fost la o instruire la care au venit un judecător din Croația, unul din Statele Unite ale Americii și unul din Marea Britanie. La ei este răspândită pe larg medierea judiciară și au zis că noi toți suntem pentru mediere, deoarece aceasta este soluția cea mai bună. În judecată trebuie să rămână foarte puține litigii de soluționat pe calea clasică, procedurală. Ei au mai spus că fac instruiri prin toată Europa, în țările în care se introduce medierea judiciară. Pentru judecătorii nu este clar cum pot ei lasă mantia și să vină alături la o masă împreună cu părțile și să discute.

În plus, medierea judiciară mai prevede și sesiuni separate, adică discutăm cu o parte, pe urmă discutăm cu cealaltă, pe urmă îi convingem ”haideți poate ne întâlnim împreună”, și tot așa. Asta durează și de fapt nu descarcă instanța de judecată. Eu sunt pentru mediere, dar nu aș fi împotrivă să fie cumva modificată legea astfel încât să fie promovată medierea extrajudiciară. Astfel, foarte multe litigii comerciale ar fi finalizate la medierea extrajudiciară și nu ar mai ajunge în instanța de judecată. Atunci întradevăr instanțele vor fi descărcate.

BizLaw: Câte dosare v-au fost repartizate pe parcursul acestui an?

Victoria Sanduța: Timp de un an am primit 800 de dosare civile. Colegii mei care au fost numiți în același timp cu mine în alte instanțe fac ochi mari când le spun. Este foarte mult.

BizLaw: Din ce domenii sunt cele mai multe dosare care le aveți dumneavoastră?

Victoria Sanduța: Cele mai multe sunt comerciale, încasarea datoriilor. De obicei acestea sunt dosare în care una dintre părți recunoaște că are datorii, dar nu poate să o achite la moment. Asemenea situații sunt în circa 70% din cazuri. Cele mai complicate sunt dosarele de contencios administrativ. Acestea sunt dosarele împotriva instituțiilor statului. Aici, în sectorul Centru, sunt foarte multe cereri în care calitatea de pârât o are Primăria municipiului Chișinău, Consiliul municipal Chișinău. Se contestă deciziile, autorizațiile emise, certificatele de urbanism. Se contestă deciziile Consiliului cu privire la darea în arendă a terenurilor sau atribuirea în proprietate. De asemenea, sunt litigii de contencios administrativ împotriva Serviciului Fiscal de Stat, iarăși contestarea a diferite decizii, acte de control, acte de inspecție. Ele sunt destul de complicate pentru că sunt specifice și trebuie să studiezi legislația fiscală. După care se contestă deciziile Serviciului Vamal și acolo iar este specific deoarece se contestă modalitatea de aplicare a tarifelor vamale, întocmirea declarațiilor vamale, aplicarea diferitor amenzi.

O altă categorie destul de răspândită sunt litigiile de muncă în care se contestă ordinele de concediere, de obicei, și se solicită restabilirea la muncă și încasarea salariului pentru absența forțată de la locul de muncă. Litigiile de familie sunt mai puține. Asta mă bucură de fapt pentru că sunt destul de familistă de felul meu. Sunt mai puține litigii de desfacere a căsătoriei. Înainte auzeam că sunt foarte multe, dar eu nu am avut un număr foarte mare. Litigii de decădere din drepturi părintești am avut vreo trei-patru.

BizLaw: Câte din cele 800 de dosare sunt noi și câte sunt ”moștenite”?

Victoria Sanduța: Eu am un singur dosar care are mai mult de 36 de luni. Acest dosar se examinează din anul 2008.

BizLaw: Este interesantă activitatea de judecător?

Victoria Sanduța: Foarte interesantă! Mie îmi place foarte mult.

Trebuie să recunosc am venit cu anumite prejudecăți despre sistem. Acestea au fost formate din experiența personală, dar nu numai, inclusiv din cele difuzate în presă.

Am constat cu părere de rău că nu întodeauna ceea ce se reflectă în presă corespunde adevărului. Chiar am constat cu certitudine acest fapt. Nu puteam să spun același lucru și când eram în funcția de avocat. Atunci ziceam ”poate denaturează un pic situația, dar eu cred că ei dacă au spus își asumă consecințele”, pentru că eu sunt persoana care îmi asum consecințele pentru fecare vorbă care o spun și pentru fiecare cuvânt din hotărârea mea. Fiecare judecă după sine, așa se spune, și atunci m-am gândit că la fel face toată lumea, dar nu este așa. Întradevăr, presa este o putere, dar puterea trebuie folosită în sens constructiv, dar nu distructiv. La noi, presa este cea care contribuie la distrugerea imaginii justiției.

BizLaw: Dar unde greșește presa?

Victoria Sanduța: Eu nu zic că greșește. În general, nu îmi place să folosesc acest cuvânt, pentru că revenind la instruirile cu privire la mediere, nu duce la nimic bun. Când spui că cineva greșește, celălalt automat își dezvoltă o reacție de defensivă, de apărare. Nu este o greșeală, este o lipsă de conlucrare între presă și sistemul judiciar. Eu îmi dau seama că jurnaliștii chiar nu cunosc în ce constă activitatea judecătorului și ei își închipuie că toată munca magistratului se rezumă la un singur dosar de rezonanță. Da, întradevăr ele sunt, dar sunt anumite restricții pentru judecător.

Magistratul ar vrea să dea anumitre explicații pe un anumit dosar, dar el nu are voie în virtutea Codului de etică și conduită a judecătorului. Acolo scrie expres ”judecătorul nu poate să comenteze dosarele pe care are în procedură, dosarele pe care le-a examinat și pe care nu s-au expus încă instanțele superioare”. Adică, dacă el se află pe rolul instanței de apel sau curții supreme, iar presa deja dă un verdict că hotărârea este ilegală sau nu, judecătorul nu poate să explice. Cu atât mai mult am observat că jurnaliștii, atunci când vorbesc despre o anumită hotărâre a judecătorului, de fapt nu o citesc, pentru că acolo de cele mai multe ori se conțin argumentele. Dar totodată, nu vreau să-i învinuiesc doar pe ei, de fapt nici nu îi învinuiesc. Este o deficiență și din partea sistemului pentru că nu se fac suficiente interacțiuni cu jurnaliștii pentru a se explica, în primul rând, că o hotărâre judecătorească nu este atât de ușor de citit.

BizLaw: Mai ales când peste tot este XXX și YYY.

Victoria Sanduța: XXX și YYY sunt doar numele, dar eu mă refer chiar la conținut, la esență. Vă explic și de ce. Am fost la un training cu un judecător din Croația și el zicea că atunci când a fost numit judecător, stătea foarte mult la serviciu. De fapt ca și la noi, pentru că la noi ziua de muncă nu începe la 8:30, începe la 7:00, uneori și la 6:00. Dimineața noi venim ca să ne pregătim de ședințe și se sfârșește uneori și la 9:00 și la 10:00 seara. Dar să revin, domnul judecător spunea ”eu stau la serviciu, iar când vin acasă soția e supărată că nu acord timp familiei. Și eu nu înțelegeam de ce ea nu conștientizează că eu sunt judecător, că eu fac un lucru așa de important pentru societate”. Ea i-a răspuns că nu vede nimic important în asta. Așa că el s-a dus la serviciu și a luat cea mai frumoasă hotărâre pe care a considerat că a făcut-o vreodată în cei doi ani de activitate și i-a dat-o soției. El zice: ”soția mea citește prima pagină, se încruntă un pic. Citește a doua pagină, o deschide și pe a treia, se uită doar și aruncă documentul departe și zice nu înțelege nimic”. Atunci el zice ”știți eu mi-am dat seama că noi facem munca pe care o facem pentru instanțele ierarhic superioare, dar de fapt nu o facem pentru justițiabili. Pentru că ei nu înțeleg o hotărâre”. Am făcut și eu la fel. Am venit la serviciu, am luat o hotărâre și m-am dus acasă și i-am dat-o soțului, el fiind chirurg. Îi zic, hai te rog citește hotărârea aceasta și spune-mi dacă tu înțelegi ce am scris eu aici. El a citit prima pagină și zice ”eu, deocamdată, nu înțeleg nimic”. Eu îi zic: ”cum? Eu atât de mult m-am străduit, am studiat atât de mult și mie atât de mult îmi place”. Atunci am decis să ne uităm împreună și să văd ce nu înțelege. El îmi spune ”uite aici scrie ce a spus una dintre părți, și parcă e drept, dar mă uit la sfârșit și tu scrii se respinge”. Eu i-am explicat că hotărârea judecății este cuprinsă din mai multe părți. Prima parte sunt argumentele participanților la proces. Eu sunt obligată să scriu acolo, exact cum ei au scris în cerere. Invocă că hotărârea este ilegală deoarece ... și eu așa și scriu, iar sotul meu citește și așa și crede că este ilegală, dacă judecătorul asta a scris în hotărârea lui. Dar trebuie să citească mai departe, deoarece am scris mai jos și că cealaltă parte spune că hotărârea este ilegală pentru că ... după care merge partea declarațiilor din timpul ședinței. Ulterior aprecierea instanței. Și el zice ”bun, eu văd aici că este aprecierea instanței și aici scrie conform articolului cutare și ce rezultă?” De fapt acestea sunt normele pe care judecătorul o să-și bazeze comentariile un pic mai jos. Scriem normele de bază după care urmează ”instanța a constat cu certitudine următoarele” și sunt obligată să invoc în hotărâre toate probele pe care o să-mi bazez, încă un pic mai jos, comentariile.

Cineva ar putea zice că este suficient să citească doar ultima parte că instanța apreciază că probele date nu corespund cu cele invocate de reclamant în cerere, dat fiind faptul că în certificatul respectiv scrie, de exemplu, că el a primit alocație, deși invocă că nu a primit-o. Astfel, presa ce zice, ”a comentat într-un singur alineat toată hotărârea”. Pur și simplu nu toți știu cum să citească hotărârea, dar nu e vina jurnaliștilpor. Cineva i-a învățat? Cineva le-a spus cum să o citească? Ar trebui să existe o conlucrare. De ce nu fac jurnaliștii o emisiune ”O zi sau o săptămână din viața judecătorului”. Veniți, stați cu mine de dimineața până seara, stați cu mine în sala de judecată și o să vedeți în ce constă lucrul unui judecător. Noi suntem uneori și fără pauză de masă. Noi avem ședințe una după alta. Și dacă ar fi doar lucrul în ședințe, dar nu este așa. Cât lucru face grefiera care nu se vede, pentru că ea ascută înregistrarea audio și face procesele verbale. Eu, grefiera și asistenta stăm până la ora 8 seara, pentru că noi facem tot lucrul cu dosarele. În ședință, după ce emit hotărârea, eu pronunț doar soluția – se admite sau se respinge, după care trebuie să fac hotărârea motivată. Când să fac acest lucru? Nu-l fac în orarul instanței că atunci trebuie să pun ședințele. Astfel, după 17:30 încep lucrul cu dosarele, încep a motiva hotărâri.

BizLaw: Ați spus că ați venit cu niște stereotipuri formate în perioada în care ați fost avocat și că s-au schimbat, despre ce este vorba?

Victoria Sanduța: Vreau să spun că am constatat aici, la Judecătoria Chișinău Sediul Centru, că am niște colegi judecători tineri foarte competenți, foarte inteligenți. Noi ne întâlnim de multe ori și discutăm despre probleme de drept. Nu discutăm dosarele care le avem. Este o plăcere să discutăm pentru că fiecare are câte o idee pe care și-o expune foarte argumentat. Judecătorii tineri cunosc jurisprudența Curții Europene. Judecătoria Chișinău Sediul Centru este cea mai tânără instanță. Mie îmi place foarte mult când vin părțile și zic că judecătorii sunt corupți și eu le zic ”când spuneți că judecătorii sunt corupți nu vă referiți la această sală de judecată”. Iar ei spun ”nu, nu judecătorii tineri sunt altfel, voi încă nu sunteți stricați”. Dar eu zic ”îmi pare rău că spuneți cuvântul încă”. Încerc să spun că nu trebuie de generalizat.

La fel consider că justițiabilii trebuie să vină în instanța de judecată și să acorde un vot de încredere instanței. Pentru că dacă tu vii și din start nu ai încredere, de ce mai vii? Dacă tu vii și nu ai încredere în instanța de judecată, niciodată nu o să te simți îndreptățit.

Adică nu vei fi mulțumit de hotărârea luată pentru că din start ți-ai creat așa o predispoziție. Atunci ar trebui să renunțe, dar nu vor face acest lucru. Soluția ar fi presa.  Dar jurnaliștii vor spune ”de ce noi să o îmbunătățim dacă este rea? Să arătăm faptele cum nu sunt?”. Nu, nu este adevărat, dar nu trebuie nici de interpretat până a fi constatate cu certitudine. Pentru că atunci când se dă așa o știre fără ca ea să fie constatată, sau să fie confirmată, atunci se creează o percepție negativă în societate. Pentru mine justiția și puterea judecătorească sunt autoritățile care trebuie respectate. Știți este așa o vorbă că ”autoritatea dacă trebuie demonstrată atunci ea nu există”. Ca să ajungem la așa un nivel, ca justiția să fie o autoritate care nu trebuie demonstrată, trebuie să facem eforturi comune. Și noi judecătorii, și presa.

BizLaw: Ce ați simțit când ați pronunțat prima decizie? Ați avut emoții?

Victoria Sanduța: Da, am avut emoții cu siguranță. Vreau să spun că foarte des am emoții, inclusiv până în prezent. Atunci când știu că părțile așteaptă o soluție și ei se gândesc, oare va fi așa? Sunt dosare când părțile recunosc și atunci își dau seama care va fi soluția, dar sunt dosare în care părțile stau în suspans și eu mereu în camera de deliberare am emoții.

Emoțiile cred că sunt omenești, dar niciodată nu ies din camera de deliberare dacă nu sunt 100% convinsă de hotărârea pe care o iau. Din moment ce am ieșit din camera de deliberare și am pronunțat hotărârea, sunt convinsă că aceasta este hotărârea corectă. Dacă nu sunt sigură, ies din camera de deliberare, reiau cercetarea, nu pronunț în acea zi hotărârea și concretizez informațiile care, în momentul studierii dosarului când pun cap la cap probele cu normele care sunt aplicabile litigiului repectiv, nu îmi sunt clare.

Ies din camera de deliberare și pronunț, doar atunci când sunt sigură de hotărârea care o iau. Întodeauna pronunț doar dispozitivul se admite se respinge, dar deja am schițată în minte motivarea. Întodeauna mă gândesc cum o să motivez hotărârea. Prima mea hotărâre contestată a fost pe litigiu de muncă și a fost menținută de Curtea de apel. Mai mult, avocații părților au spus atunci că hotărârea a fost foarte bine motivată și au văzut o abordare diferită. Dar aud foarte des, de la justițiabili, că judecătorii tineri se deosebesc, au altă abordare, altfel organizează ședințele, altfel motivează hotărârile. Nu știu cât este de corect, dar acesta este scopul meu - ca justițiabilii să vadă că se face justiție, ca ei să simtă că întradevăr au venit în fața unui judecător și acesta este dispus să-i asculte.

Faptul că noi îi ascultăm pentru ei tot este important. Câteodată îi las și câte o oră să vorbească, deși am planificate alte ședințe. După aceasta chiar dacă nu au avut câștig de cauză au ieșit cu zâmbetul pe buze, undeva satisfăcuți că ei și-au spus oful, păsul și cineva i-a ascultat și a intrat în esență. După ce pronunț dispozitivul mă strădui să le explic pe scurt cum pot obține hotărârea motivată și de ce am luat acea decizie.

BizLaw: În general cum este atmosfera într-o ședință? Cum se comportă părțile? Ați avut și situații mai critice?

Victoria Sanduța: Mai puțin situații critice. În general, vreau să vă spun că am simțit că societatea întodeauna așteaptă schimbări. Cu atât mai mult au așteptări de la judecătorii tineri. Atunci când vin în instanță, încerc să mă gândesc oare ce impresie li se crează ”așa este de tânăra, va putea să ne soluționeze litigiul?”. Dar sunt respectuoși și întodeauna se adresează cu ”onorată instanță”. Sunt câte o dată situații când încep să se certe în ședință și atunci le spun ”cu tot respectul față de vârsta dumneavoastră, dar este o ședință de judecată și este o ordine care trebuie respectată. Dumneavoastră sunteți avertizați că nu aveți dreptul să discutați fără ca instanța să vă ofere cuvântul. În cazul în care nu o să respectați o să fie aplicată amenda judiciară, iar în cazul când nici așa nu vă calmați o să fiu nevoită să vă înlătur din sala de judecată”. Când le explici foarte clar imediat se calmează.

BizLaw: Ați avut situații în care să recurgeți la amenzi?

Victoria Sanduța: Am aplicat amenzi, dar nu pentru situații din ședințe. Am aplicat amenzi instituțiilor de stat pentru că trimiteam citații și nu se prezentau în ședința de judecată. Legea contenciosului administrativ prevede că în cazul în care instituția de stat, autoritatea publică, care este pârât pe un dosar, nu se conformează dispozițiilor instanțelor de judecată, și anume nu se prezintă la prima zi de înfățișare, atunci instanța are dreptul să aplice o amendă începând de la 0,1 până la 10 salarii minime pentru fiecare zi de întârziere. Adică o amendă considerabilă. Articolul acesta nu știu de ce nu prea se aplică. Avem foarte multe dosare de acest gen și legea ne impune niște limite de timp foarte restrânse – 30 de zile pentru examinarea contenciosului administrativ. Noi nu reușim să-l examinăm în 30 de zile. Întodeauna trebuie să aleg: fac cantitativ și să fiu în termen sau să fac calitativ. Dacă nu am elucidat toate circumstanțele în 30 de zile, nu pot să examinez, mai am nevoie de câteva ședințe ca să clarificăm toate circumstanțele să iau o decizie, care să nu fie doar bifată că a fost doar luată decizia, dar să fie făcută justiție în cazul respectiv. Dar când reprezentantul statului îl chemi odată, și încă odată, și el nu vine, atunci nu am vazut altă soluție decât să aplic legea. Am emis încheiere motivată pe patru pagini și am aplicat primăriei 0,5 salarii minime pentru 30 de zile de întârziere de la ședința precedentă, până la ședința de astăzi. Pentru că în acest timp ei nu au venit, nu au prezentat probele și eu nu pot examina litigiul. O să ajungă dosarul la CtEDO și se va zice că nu s-a examinat în termen rezonabil. Din ce cauză? Din cauza comportamentului autorităților. Dar cine conduce procesul? Instanța de judecată, ori instanța este obligată să pună capăt oricărui abuz dacă acesta urmărește tergiversarea procesului.

BizLaw: Au plătit amenda?

Victoria Sanduța: Nu, în lege este prevăzut că în termen de 15 zile după ce se aplică amenda, partea căreia i-a fost aplicată are dreptul să înainteze o cerere în aceeași instanță, aceluiași judecător pentru anularea amenzii, cu prezentarea dovezilor imposibilității de prezentare în ședința de judecată. Dar să vedeți efectul, am aplicat de două ori la primărie, odată consiliului, odată cadastrului și de atunci toată lumea vine în ședința de judecată. Astfel, în celelalte dosare care le avem pe rol toată lumea vine la ședințe la timp, numai să nu le aplicăm amenda. Acesta este rolul nostru, de a disciplina societatea de a contribui la respectarea instanței de judecată. Colegii mei avocați îmi ziceau ”tu ești așa naivă și chiar crezi”. Eu cred, dacă nu aș fi crezut nu aș fi activat în această funcție. Nu aș putea să fac ceva în ceea ce eu nu cred, mai ales în așa funcție. Iar ei îmi zic ”dar tu nu poți schimba!”. Însă nu au dreptate. Eu le spun ”voi nu puteți schimba, că am fost și eu avocat, dar acum eu pot schimba”.

Eu am puterea conferită prin lege de a face justiție și nimeni nu poate să mă influențeze și nimeni nu poate să mă oblige să fac altfel. Nu am nicio scuză în fața societății. Dacă veți veni și mă veți întreba ”de ce ați luat așa hotărâre?”, atunci cu siguranță am să știu motivarea mea. Întodeauna îmi asum consecințele pentru hotărârea pe care o iau și pot să o motivez. Nu poți să fii judecător și să spui că ai luat o hotărâre pentru că ai fost influențat sau că așa a fost situația.

Nu există nicio scuză. Judecătorul are toată puterea în mânile lui să facă așa cum este corect. Dacă te-a influențat cineva, există Legea cu privire la statutul judecătorului, există Legea cu privire la Consiliul Superior a Magistraturii. Judecătorul este obligat, din prima zi în care s-a încercat o imixtiune sau influențare, să anunțe Consiliul Superior a Magistraturii care este garantul independenței puterii judecătorești.

BizLaw: A încercat cineva să se implice în activitatea dumneavoastră?

Victoria Sanduța: Nimeni nu a încercat, pentru că toată lumea mă știe așa cum mă vedeți dumneavoastră. Sunt foarte principială. Dacă ar fi încercat, cu siguranță nu aș fi lăsat lucrurile așa. Să fii independent trebuie să ai curaj, ori judecătorul și sentimentul de frică sunt incompatibile. Dacă ție îți este frică să te duci să spui, dacă ție îți este frică să faci, dacă ție îți este frică să iei o hotărâre în care sunt interese foarte mari, dar tu vezi că legea îți dictează să iei o anumită hotărâre, pleacă din funcția de judecător. Nu ești judecător. Magistratul nu este compatibil cu sentimentul de frică.

BizLaw: Mulțumim pentru interviu. Mult succes.