Amenzi de 10 ori mai mari pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător cu încălcarea dreptului la denumire. Prevederea este stipulată într-un proiect de lege care prevede modificarea și completarea Codului contravențional. Astfel, desfăşurarea activităţii de întreprinzător cu încălcarea dreptului la denumire, stabilite de lege, şi/sau a modului de utilizare a denumirii sau a denumirii oficiale sau istorice a statului, a abrevierilor sau derivatelor denumirii oficiale sau istorice a statului, se sancţionează cu amendă de la 72 la 150 de unităţi convenţionale aplicate persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicate persoanei juridice. Totodată, neexecutarea obligației de modificare a denumirii în cazul retragerii permisiunii de utilizare a denumirii oficiale sau istorice a statului, ori a abrevierilor sau derivatelor denumirii oficiale sau istorice a statului se sancționează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice. În redacția actuală Codul contravențional prevede că desfăşurarea activităţii de întreprinzător cu încălcarea dreptului la firmă (denumire), stabilit de lege, şi a modului de utilizare a firmei se sancţionează cu amendă de la 6 la 18 unităţi convenţionale.