Nu au prezentat la timp facturile fiscale și au fost amendați cu peste 50 de mii de lei. Reprezentanții unei companii cer judecătorilor de la Curtea Constituțională să se expună asupra constituționalității unor sintagme din art. 260 alin. (4) din Codul fiscal. Acesta prevede că ”Neprezentarea facturii fiscale în termenele prevăzute la art.117 şi 1171 se sancţionează cu o amendă în mărime de 3.600 lei pentru fiecare factură fiscală neprezentată, dar nu mai mult de 72.000 lei pentru toate facturile fiscale neprezentate în termenele stabilite”. Potrivit autorilor sesizării, la mijlocul anului trecut în urma unui control fiscal tematic efectuat de Direcția Generală Administrare Fiscală SUD (DGAF SUD) s-a dispus amendarea compeniei cu 28.800 de lei pentru neprezentarea facturilor fiscale. Ulterior, decizia a fost contestată la Serviciul Fiscal de Stat (SFS), dar a fost respinsă ca fiind nefondată. Ba mai mult, Serviciul Fiscal a obligat DGAF SUD să-și modifice hotărârea considerând că au avut loc mai multe încălcări. În rezultat, amenda a fost majorată cu 21.600 de lei. În privința acestei sancțiuni nu s-a acordat dreptul de a fi contestată sau achitată cu reducere, deoarece ar fi fost doar o modificare a deciziei DGAF SUD. Reprezentanții firmei susțin că această sancțiune a fost executată în mod silit de DGAF prin emiterea mai multor ordine incaso, inclusiv suspendarea operațiunilor la conturile companiei. Aceștia mai menționează că executarea silită a fost dispusă chiar în perioada în care decizia a fost contestată la SFS. Autorii sesizării susțin că deși formal le este asigurat accesul la justiție, în realitate rolul instanței se rezumă doar la simpla verificare a existenței cazului de încălcare fiscală și a corectitudinii calculării amenzii aplicate. Judecătorul este privat de dreptul de a aprecia mărimea și oportunitatea aplicării amnezii, precum și de dreptul de a verifica proporționalitatea dintre amendă și gravitatea faptei.