Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Pașa v. Republica Moldova. Reclamantul, Iurie Pașa, s-a plâns în fața Curții în temeiul Articolelor 5 § 3, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În data de 5 februarie 2011, la ora 13:30, bănuit de trafic de ființe umane, reclamantul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe 8 februarie 2011, la ora 14:00, reclamantul a fost adus în fața judecătorului pentru a fi decisă aplicarea arestului preventiv în privința sa pe un termen de 30 de zile. Conform materialelor dosarului, reclamantul a primit o copie a încheierii judecătorului de instrucție, autorizând plasarea sa în arest preventiv pentru 30 de zile, la 8 februarie 2011, ora 15:50. Reclamantul a depus recurs împotriva acelei încheieri, atrăgând atenția asupra faptului că reținerea sa expirase în data de 8 februarie 2011 la ora 13:30, iar în absența unui mandat de arest reclamantul urma a fi eliberat. Reclamantul s-a plâns totodată că procurorul nu a furnizat apărării toate probele care ar fi susținut demersul de plasare a reclamantului în arest preventiv. Prin decizia sa din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Bălți a respins recursul. Instanța nu s-a pronunțat asupra argumentelor reclamantului. În data de 5 martie 2011, procurorul a cerut prelungirea arestului preventiv în privința reclamantului. În aceeași zi, judecătorul de instrucție a prelungit cu treizeci de zile detenția reclamantului, stabilind că arestul preventiv urma să expire pe 6 martie 2011, ora 13:30. La o dată necunoscută judecătorul de instrucție a corectat eroare, indicând astfel că detenția provizorie ar fi expirat la 6 aprilie, ora 13:30. Reclamantul a depus recurs, invocând că nu avuse acces la materialele dosarului judecătorului de instrucție. În data de 16 martie 2011, Curtea de Apel Bălți a admis recursul reclamantului și l-a eliberat din arest preventiv, indicând că judecătorul de instrucție nu corectase eroarea în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. În cererea sa la Curte, reclamantul a invocat ilegalitatea detenției sale, lipsa accesului său la materialele dosarului împotriva sa, dar și lipsa unui recurs efectiv. Guvernul a menționat că reclamantul nu epuizase toate căile de recurs interne, indicând asupra faptului că acesta nu depusese o cerere în temeiul Legii nr. 1545 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanțelor judecătorești. Curtea a notat că în pofida constatării că detenția reclamantului a fost contrară prevederilor dreptului intern, instanțele naționale nu au acordat despăgubiri reclamantului. Curtea a reamintit că o decizie sau o măsură favorabilă unui reclamant nu este, în principiu, suficientă pentru a priva individul de statutul său de victimă. Din aceste considerente, Curtea i-a acordat reclamantului 5.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 650 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.