Agentul constatator din cadrul Inspecției de Stat în Construcții a constatat, în urma unui control, că o persoană din municipiul Chișinău a executat lucrări de replanificare a pereților despărțitori a locuinței. Și anume, a demolat pereții portanți sub fereastră spre balcon și a construit pereți laterali din blocuri de fortan la balconul apartamentului. Pentru aceste lucrări persoana nu deținea autorizațiile necesare, prin urmare a încălcat legislația în vigoare. În fața magistraților din instanța de fond persoana și-a recunoscut vina, iar pentru încălcarea respectivă a fost sancționată cu o amendă de două mii de lei. Hotărârea primei instanțe a fost, însă, contestată la apel de către pârât, iar Curtea de Apel a remis spre rejudecare dosarul. Ulterior, Judecătoria Chișinău a încetat procesul contravențional, din motiv că agentul constatator nu s-a prezentat la ședință. Instanța de apel a casat decizia și a dispus, din nou, rejudecarea cazului. În cea de-a treia încercare, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a decis că persoana este vinovată de săvârșirea contravenției, însă a încetat procesul contravențional din motiv că a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere contravențională. Decizia a fost menținută, ulterior, de Curtea de Apel Chișinău. Prin urmare, persoana a scăpat de sancțiunea aplicată pentru construcțiile ilegale făcute, chiar dacă și-a recunoscut vina.