Curs Valutar 20.11.2018
EUR: 19.5666 MDL USD: 17.1223 MDL RON: 4.1929 MDL RUB: 0.2599 MDL Convertor Valutar

Votat! Pașapoartele vor fi emise pentru 10 ani

 

Valabilitatea pașapoartelor va fi de 10 ani, iar grupa sangvină și noțiunea de naționalitate nu vor mai fi incluse în aceste acte. Modificările la Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte au fost votate în Parlament, în lectura a doua. Acestea vor intra în vigoare în termen de două luni de la publicarea documentului în Monitorul Oficial.

Totodată, pașapoartele eliberate copiilor sub vârsta de șapte ani vor avea termenul de valabilitate de patru ani, iar în cazul tinerilor cu vârsta cuprinsă între șapte și 16 ani, de șapte ani.

Potrivit modificărilor, la capitolul date biometrice nu se va mai indica grupa sangvină, cu doar următoarele:


  • fotografia titularului;

  • imaginea facială digitală;

  • amprentele digitale;

  • semnătura personală a titularului, care de aplică de la vârsta de 14 ani.

În cazul persoanelor sub vârsta de 14 ani și al celor care nu pot aplica semnătura, se va aplica o mențiune specială în condițiile stabilite de Guvern.

La fel, legea a fost completată cu prevederi care se referă la buletinul de identitate electronic. Astfel, acest document va fi eliberat pe un termen de 10 ani. În cazul adresării persoanei pentru obținere a buletinului de identitate de până la un an înainte de atingerea vârstei de 10, 16, 25 și 45 de ani, buletinul se eliberează pe perioada imediat următoare vârstei respective.

În același timp, pașapoartele diplomatice vor fi eliberate fiilor și fiicelor cu vârsta de sub 18 ani și celor cu vârsta sub 23 de ani care sunt la studii în străinătate -  studii secundare generale sau profesionare, medii de specialitate, superioare, învățământ de zi și nu sunt căsătoriți. În prezent, pașaportul diplomatic se acordă copiilor de până la 18 ani.

Mai mult, în categoria persoanelor beneficiare de pașapoarte de serviciu au fost incluși președintele și vicepreședintele Autorității Naționale de Integritate.

Share on Social Media

09 November, 2018
Mai multe categorii de funcționari, prevăzuți la art. 3 din Legea privind declararea averii și a intereselor personale, au fost excluși din lista subiecților declarării voluntare. Măsura este prevăzută în modificările la Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscal, aprobate ieri de Parlament, în lectură finală. Astfel, potrivit noilor prevederi, nu pot fi subiecţi ai declarării voluntare a bunurilor, persoanele care au fost sau sunt subiecţi ai declarării averii şi intereselor personale (persoanele prevăzute la art. 3 din Legea privind declararea averii și a intereselor personal...
25 October, 2018
Deputații s-au răzgândit. Aceștia au modificat proiectul de lege prin care se propune modificarea și completarea Codului de procedură penală în partea ce ține de aplicarea arestului preventiv. Parlamentarii au decis să excludă din proiect condițiile care urmau a fi îndeplinite cumulativ pentru a nu fi aplicat arestul preventiv. Astfel, în lectura a doua, 54 de deputați au votat proiectul care prevede că la articolul 185 alineatul (1), se exclude textul ”şi în cazul infracţiunilor care, au fost săvârşite fără aplicarea constrângerii fzice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii...

Parteneri

19 September, 2018
Cetățenii Republicii Moldova pot deține concomitent două pașapoarte valabile, cu condiția că datele personale ale titularului sunt identice. În acest sens, Agenția Servicii Publice amintește că doritorii pot solicita eliberarea unui nou pașaport în timp ce călătoresc în temeiul documentului de călători valabil, obţinut anterior. Cererea pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova  poate fi depusă la centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice sau la Serviciul eliberare a actelor de identitate, indiferent de locul înregistrării la domiciliu sau la reședință al sol...
13 August, 2018
Persoanele fizice și juridice au adresat Parlamentului Republicii Moldova 1.739 de petiții și solicitări verbale în I semestru al anului 2018. Datele se conțin în raportul statistic al instituției pentru această perioadă. Din numărul total de solicitări, 1.458 au fost petiții scrise și 281 au fost adresări verbale. Petiţiile au fost formulate în scris şi transmise prin poştă, inclusiv în formă electronică, sau expuse direct în cadrul audienţelor. Cetățenii și instituțiile au semnalat, prin intermediul solicitărilor, peste două mii de probleme în diferite domenii. Tematica problemelor abordate...