Examenele de admitere în avocatură s-au încheiat, iar 57 de persoane vor primi licența de avocat. Potrivit rezultatelor publicate de Comisia de licențiere a profesiei de avocat, 19 persoane nu au trecut de cea de-a doua etapă a examenului. Interviurile au avut loc în zilele de 6, 7 și 8 iunie. Rezultatele pot fi găsite aici. Astfel, în prima zi a probei orale au fost admiși 22 de candidați, iar patru au fost eliminați. În cea de-a doua zi, au fost admise 17 persoane, iar opt au fost respinse. Și în ultima zi, în care au avut loc interviurile, 18 persoane au trecut examenului, iar șapte au fost respinse. La prima etapă a concursului au fost admiși 76 de candidați, iar 15 persoane au fost respinse.  Potrivit Legii cu privire la avocatură, persoanele care nu au promovat examenul de calificare pot solicita admiterea repetată la examen după expirarea a 6 luni de la data primului examen. Avocatul stagiar respins de două ori la examenul de calificare trebuie să o ia de la capăt și să parcurgă încă o dată toate etapele. Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se eliberează de către Ministerul Justiţiei în termen de 10 zile de la data depunerii cererii. Aceasta se eliberează pe termen nelimitat şi este valabilă pe întregul teritoriul Republicii Moldova. Pentru a primi licența, persoanele care au fost admise în profesie trebuie să achite o taxă în valoare de 450 de lei pe contul Ministerului Justiţiei.