Activitatea de voluntariat ar putea fi asimilată stagiului de cotizare pentru pensiile din sistemul public, potrivit unui proiect de lege înregistrat recent la Senatul României, scrie avocatnet.ro. Proiectul de act normativ stabileşte că perioada în care o persoană a desfăşurat activitate de voluntariat în cadrul unei organizaţii, la o persoană juridică de drept public sau privat, fără scop lucrativ este considerată o perioadă necontributivă (asimilată) şi va fi inclusă în stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, urmând să fie valorificată pentru obținerea prestațiilor de asigurări sociale. Cu alte cuvinte, perioada în care asiguratul a desfăşurat o activitate de voluntariat va fi luată în calcul la stabilirea pensiei. De asemenea, proiectul de act normativ introduce modificarea că persoanele care desfăşoară activitate de voluntariat vor beneficia de perioadele asimilate indiferent dacă în aceste perioade au realizat sau nu stagii de cotizare. Autorii spun că inițiativa este necesară pentru a putea fi motivate şi susţinute acele categorii de persoane care desfăşoară activităţi de responsabilizare socială, participare cetăţenească, educaţie, formare categorii defavorizate.