Agenții economici, care efectuează transporturi în Bulgaria, vor putea tranzita România fără a avea nevoie de autorizații speciale. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisie mixte moldo-române, care se desfășoară în perioada 26-27 iunie, la București. La fel, în cadrul discuțiilor au fost abordate și subiecte ce țin de îmbunătățirea calității transportului rutier internațional și soluționarea dificultăților din domeniu. Alte subiecte ce au fost puse în discuție se referă la transportul rutier de marfă şi transportul de persoane, printre care: 
  • problema taxelor pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, care a fost introdusă pe teritoriul Republicii Moldova din februarie 2018; 
  • reglementarea serviciilor de transport rutier de marfă dintre Romania şi Republica Moldova; 
  • timpul îndelungat al staționării camioanelor la punctele de trecere a frontierei de stat, precum și autorizarea serviciilor regulate de transport persoane.
Amintim că, la sfârșitul lunii mai, Guvernul două hotărâri privind liberalizarea transportului auto și aerian dintre Republica Moldova și Ucraina. În baza protocolului aprobat, transportul internațional de mărfuri atât în regim bilateral, cât și în tranzit pentru autovehiculele care corespund normelor EURO III şi mai sus, va fi efectuat într-un regim liberalizat, fără necesitatea de a deține autorizații pentru efectuarea transportului internațional. Anterior, autorizațiile respective costau între 8 și 12 euro per cursă. Anul trecut, Kievul a acordat transportatorilor moldoveni 55.700 de autorizații de transportare a mărfurilor. Datele statistice arată că 80 la sută din transporturile de tranzit au loc prin Ucraina.