O indemnizație în valoare de peste 700 de euro, numită indemnizație de cetățenie, ar putea fi acordată persoanelor din Italia, dar doar dacă îndeplinesc anumite condiții. Această măsură ar urma să înlocuiască o altă indemnizație destinată persoane cu venituri mici din Italia, și anume venitul de incluziune, scrie
avocatnet.ro.
Această indemnizație va reprezenta, de fapt, un beneficiu financiar lunar, scutit de impozite sau taxe și destinat persoanelor aflate în pragul sărăciei. Concret, valoarea indemnizației propuse va fi de 780 de euro pe lună. Astfel, o familie de trei persoane (părinți fără loc de muncă, ce au în îngrijire un copil adult) va primi, dacă această propunere se va aplica, maximum 1.560 de euro, iar o familie compusă din patru persoane va primi, potrivit inițiatorilor propunerii, 1.950 de euro. Și pensionarii vor primi o indemnizație de 185 de euro de persoană, dar doar pentru cuplurile pensionate cu pensii de până la 400 de euro pentru fiecare membru al familiei.
Acestă indemnizație va putea fi solicitată de către persoanele fără un loc de muncă sau care n-au lucrat niciodată și care au un venit lunar mai mic de 780 de euro/lună. Persoanele care vor solicita această indemnizație vor avea și o serie de obligații. Astfel, aceștia vor fi nevoiți să demonstreze că sunt în căutarea unui loc de muncă sau să lucreze, în cadrul primăriei locale, un număr de opt ore pe săptămână.
Mai exact, persoanele care vor dori să beneficieze de această indemnizație vor trebui să se înregistreze la un centru pentru ocuparea forței de muncă, să arate disponibilitatea de a lucra pentru primăria locală (8 h/săptămână), să urmeze cursuri de recalificare, să anunțe orice schimbare de venituri și să accepte una dintre primele trei oferte de loc de muncă primite în decurs de doi ani.